VIDEO tulburător! Femeie de 84 de ani, călcată de autobuzul din care tocmai coborâse!
Scene cutremurătoare în Suceava! O femeie în vârstă de 84 de ani a ajuns la spital joi, 27 februarie, cu ambele picioare fracturate, după ce a fost călcată pe membre de un autobuz.
Femeia tocmai coborâse în stație, chiar din vehiculul cu pricina, iar din imagini se poate observa cum aceasta a avut dificultăți în momentul părăsirii autobuzului. Imediat, șoferul a plecat fără să observe că femeia căzuse sub vehicul, moment în care s-a întâmplat tragedia. Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar imaginile vă pot afecta din punct de vedere emoțional!
Incidentul a avut loc într-o stație de autobuz de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava: în imagini se observă cum bătrâna se dezechilibrează, cade cu picioarele sub autobuz, iar șoferul nu o observă și pornește din stație.
Polițiștii au stabilit că șoferul autobuzului de transport public nu a așteptat ca toți pasagerii să coboare, nu a închis ușile și nu s-a asigurat corespunzător la plecare, moment în care bătrâna s-a dezechilibrat și a căzut, fiind călcată cu puntea din spate a vehiculului peste picioare.În urma accidentului, femeia sa suferit fracturi la ambele picioare.
„Atât conducătorul auto, în vârstă de 45 de ani, cât și femeia, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, informează Digi 24. În acest caz a fost deschisă o anchetă de către oamenii legii, pentru vătămare corporală din culpă.