VIDEO Ucis cu drujba în faţa copiilor
O crimă înfiorătoare a avut loc, în această dimineaţă, într-o comună din judeţul Timiş. Un bărbat a fost omorât cu o drujbă de un individ care spune că cearta a pornit de la o geantă cu droguri. Agresorul şi victima ar fi băut împreună, după care totul a escaladat şi s-a ajuns la crimă.
Tragedia a avut loc, în această dimineaţă, în jurul orei 4.30, în comuna timişeană Sânandrei, unde victima locuia cu cei doi băieţi, de 14 şi 18 ani, şi cu prietena celui mare. Se pare că agresorul a tăiat mai întâi uşa casei cu drujba, după care l-a atacat pe proprietar. Suspectul are, însă, o altă variantă.
Înainte de a pleca cu maşina spre sediul Poliţiei, agresorul a proferat ameninţări.
Cum crima a avut loc în zori, puţini au auzit ce s-a întâmplat. O vecină spune că a auzit motorul drujbei, dar credea că este un motor normal. Totuşi, a ieşit afară să vadă despre ce este vorba şi s-a întâlnit cu un bărbat.
Victima a încercat să scape cu fuga de agresor, dar a fost ajunsă din urmă de acesta în grădină.
Agresorul are 32 de ani şi a fost prins de poliţişti imediat după comiterea crimei, el fiind ridicat de pe strada în timp ce se plimba cu drujba în mână. A fost reţinut şi urmează a fi cercetat pentru omor.