VIDEO Un bărbat a filmat atacul ursoaicei care a omorât un om în pădure. Cum a fost provocat animalul
Un bărbat în vârstă de 35 de ani din judeţul Harghita a murit, vineri, 22 martie, după ce a fost atacat de un urs, într-o pădure din apropierea localităţii Crişeni. Bărbatul a fost rănit în zona toracelui în urma atacului violent al animalului și, deși vecinii cu care acesta se afla la momentul respectiv au sunat imediat la numărul de urgență, medicii nu i-au mai putut salva viața bărbatului.
Un bărbat a filmat momentul în care ursoaica și-a început atacul asupra bărbatului și l-a publicat ulterior în mediul online. Potrivit specialiştilor, omul a făcut câteva greşeli care s-au dovedit fatale, provocând atacul animalului.
Un bărbat a filmat momentul în care ursul a atacat
Cazul de la Crişeni a trezit şi reacţii din partea Asociaţiei de Vânătoare din Cristuru Secuiesc. Directorul Asociaţiei, Fazakas Attila, consideră că victima a făcut o greşeală imensă, care s-a dovedit în cele din urmă a fi fatală. „Săracul, nu a respectat regulile, fiind gonaci, a fost şi puţin pilit, am înţeles, şi mai îndrăzneţ, că el umblă la vânătoare şi s-a întâlnit de mai multe ori cu ursul şi nu a luat în considerare că ăsta e un pericol foarte mare“, a spus Fazakas, potrivit Adevărul.
Opiniile sale au fost împărtăşite şi de reprezentanţii Poliţiei Harghita. În urma cercetărilor făcute de către poliţişti, s-a stabilit că bărbatul ucis de ursoaică ar fi fost cel care a provocat atacul, aruncând în bârlogul animalului cu lemne şi cu alte obiecte. O filmare realizată de grupul de oameni aflaţi în pădure, printre care şi cel care a suferit atacul fatal, în apropierea bârlogului unde se presupune că se aflau puii, arată cum ursoaica porneşte în fugă, ocolind un şanţ, spre cei pe care i-a considerat agresori. Filmarea se opreşte la scurt timp fiindcă cel care a realizat video-ul s-a speriat şi a început să fugă.
„Din cercetări rezultă că aceștia s-ar fi oprit într-o zonă, la 1.5 km distanţă de satul Crişeni, ar fi coborât din căruţă, iar la circa 15 metri de locul unde s-au oprit, victima a găsit bârlogul unui animal sălbatic şi ar fi aruncat cu bucăţi de material lemnos şi alte obiecte în direcţia bârlogului şi, văzând că nu se întâmplă nimic, s-a îndreptat spre bârlog, moment în care a fost întâmpinat de urs şi s-a întâmplat tragedia”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, prin intermediul inspectorului principal Incze Miklos.