VIDEO Viiturile au făcut prăpăd în ţară! Zeci de gospodării inundate

4 septembrie 2014 9:13   Național
Ultima actualizare:

Ploile care au căzut în ultimele ore au făcut prăpăd în ţară. În Mehedinţi, viiturile au măturat mai multe localităţi, distrugând zeci de gospodării, iar în Teleorman, subsolurile mai multor imobile situate în zona ANL-urilor din municipiul Alexandria au fost inundate în urma ploilor însemnate cantitativ.

În Mehedinţi, viiturile au măturat mai multe localităţi, distrugând zeci de gospodării. În zonele afectate a fost o intervenţie dramatică a pompierilor, timp de mai multe ore, transmite România Tv.

Şi în Caraş-Severin, ploile abundente au creat probleme. Mai multe străzi şi curţi au fost inundate, iar un drum naţional a fost blocat din cauza aluviunilor aduse pe carosabil.Prăpăd a fost şi localitatea Băileşti, din Dolj, unde 50 de gospodării au fost inundate.

Un echipaj de pompieri a intervenit cu motopompe şi autospeciale şi în cartierul Odaia din Turnu Măgurele, unde au fost inundate subsolurile mai multor case, dar şi în comuna Furculeşti unde a fost inundată o curte. 

Mai multe