Vin furtunile și vijeliile în toată țara!

28 aprilie 2017 14:43   Național
Ultima actualizare:

Ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină vor fi, de mâine dimineaţă până duminică seara, în aproape toată ţara. Sunt vizate Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi local Muntenia.

Informarea dată astăzi de meteorologi intră în vigoare mâine, la ora 10.00, și rămâne în vigoare până duminică, la ora 18.00.

În tot acest timp, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 35-40 de litri pe metru pătrat, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali.

Ploi şi vânt vor fi şi în această după-amiază, precum la nopate , în regiunile din jumătatea de vest a ţării, dar pe spaţii mai restrânse.

Mai multe