Vin mult şi bun în această toamnă
2018, un an bun pentru proprietarii de podgorii! Viticultorii din Vrancea şi-au pregătit deja poloboacele în care vor păstra peste iarnă licoarea lui Bachus. Cum strugurii s-au copt deja, oamenii sunt optimişti şi cred că vinul din această toamnă va fi mai bun decât cel obţinut în anii trecuţi. De asemenea, şi cantitatea va fi mai mare.
Viticultorii au toate motivele să fie bucuroşi. “Calitatea de anul acesta este foarte bună, fiindcă există o mare concentraţie de zahăr în struguri şi cred că vor fi vinuri care vor depăşi 12 grade, ceea ce este excelent”, spune, pentru adevarul.ro, oenologul Toader Manole, preşedintele Federaţiei Viticultorilor din Vrancea.
Spre deosebire de restul ţării, unde culturile viticole sunt deţinute în principal de câteva societăţi, Vrancea are un specific aparte. În judeţ sunt circa 18.000 de producători, cei mai mulţi individuali, fiecare cu reţetele lui de fabricare a vinului, moştenite din bătrâni. Podgoreanul Valentin Copaci, din Jariştea, lucrează nouă hectare de vie. Cultura la care a muncit cu familia lui, zilnic, începând din primăvară, arată foarte bine, cu struguri de copertă, astfel că anticipează o recoltă peste aşteptări, după un început de vară ploios, în care credea că o bună parte din producţie va fi compromisă. “Am intervenit la timp cu stropitul şi am făcut toate lucrările. Cel mai bine stau la Fetească, unde voi scoate între 12.000 şi 14.000kg/hectar. La Merlot o să scot 11.000 - 12.000 de kilograme la hectar, la Riesling - în jur de 9.000 de kilograme, la Aligote -9.000 - 10.000 de kilograme, iar la Otonel - 10.000 de kilograme. Să vedem cum o să mă descurc cu valorificarea”, explică Valentin Copaci. Producătorul nu vinde strugurii, ci îi transformă acasă în vin, pe care, după limpezire, îl vinde clienţilor din toată ţara cu preţuri de 4 - 5 lei litrul. Preţul poate ajunge şi la 8 lei litrul, în cazul vinurilor superioare, foarte căutate de clienţi. Pentru Copaci, cea mai mare problemă este să găsească, de la an la an, forţă de muncă disponibilă. Un lucrător poate câştiga lejer 150 de lei pe zi dacă îşi face treaba sârguincios.
Cei mai mulţi viticultori din Vrancea se mulţumesc să-şi vândă strugurii către marii producători din judeţ, care au început achiziţiile. “Câştigul nu e mare. Bine că am avut câteva rânduri cu struguri de masă şi i-am vândut la marginea drumului, cu un preţ mai bun. Cu cât oferă procesatorii, un leu pe kilogram, abia ne acoperim cheltuielile. Pe un hectar de vie, lucrările m-au costat cam 7.000 de lei. Vindem strugurii de nevoie”, oftează Marin Bobîrcă, viticultor din zona Coteşti.
Vrancea deţine 10% din suprafaţa viticolă a României
Cei de la Direcţia Agricolă Vrancea spun că există mai mulţi producători care achiziţionează struguri de la micii proprietari. “Preţul strugurilor variază între 90 de bani şi 1,2 lei, la strugurii albi, şi între un leu şi 1,5 lei pentru strugurii roşii. Preţul este în funcţie de cantitatea de zahăr acumulată de struguri”, detaliază Ticu Constandache, directorul Direcţiei Agricole. Vrancea este judeţul cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu viţă-de-vie din ţară - în jur de 24.000 de hectare, adică 10% din suprafaţa viticolă a României.