Vin ninsorile! Meteorologii au emis o nouă avertizare
Meteorologii au emis, astăzi, o nouă informare de vreme rea, cu ploi şi intensificări ale vântului în mare parte a ţării, până la ora 23.00. La munte, se vor înregistra lapoviţă şi ninsoare.
Informarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) este valabilă sâmbătă, între orele 10.00-23.00, interval în care vor fi ploi şi intensificări ale vântului. Astfel, potrivit ANM, în zonele de munte, în Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat şi pe arii restrânse în Moldova şi Dobrogea va ploua, iar cantităţile de apă pot depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 30 de litri pe metru pătrat.
De asemenea, la munte la peste 2000 de metri altitudine, se vor înregistra lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 45 - 55 kilometri la oră în vestul şi în sud-vestul ţării, dar, izolat, şi în restul ţării, iar pe creste rafalele vor depăşi 65 -70 kilometri la oră. Conform meteorologilor, vremea va fi rece pentru această perioadă în toată ţara, dar mai ales în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 şi 18 grade.