Vin trei zile de viscol şi ger tăios

24 ianuarie 2012 16:43   Național
Ultima actualizare:

Nu e de glumit! Aşa furtună de iarnă nu aţi mai văzut de mult timp. Va ninge mult, plus că va fi un ger cumplit, iar vântul va sufla năpraznic, cu rafale de 60 -70 km/h.

Azi şi mâine, în sudul şi estul ţării, va fi vreme ca în Siberia. Va ninge abundent, iar circulaţia rutieră va fi dată peste cap.

Meteorologii au emis cod galben de vreme severă pentru tot sudul ţării, din Banat, până în Dobrogea, în centrul ţării şi în Moldova.

Gerul cumplit din Câmpia Rusă se instalează pentru mult timp în ţara noastră. Azi, la prânz, cea mai mare temperatură va fi la Constanţa, cel mult 6 grade, dar în restul ţării abia ating zero grade.

Mâine, continuă ninsorile abundente şi vântul, iar frigul devine ger cumplit: la prânz, vor fi minus 6 grade la Iaşi, minus 4 grade la Bucureşti, minus 9 grade la Braşov.

Mâine noapte, în centrul ţării şi în depresiuni, temperaturile coboară spre minus 20 de grade.

Iată 5 trucuri să nu aluneci pe gheaţă

De câte ori nu ai simţit că îţi fuge pământul de sub picioare atunci când ai călcat pe o porţiune îngheţată?

Un lucru deloc de neglijat într-o astfel de perioadă. Iată câteva trucuri ieftine.

Şosetele, sfoara, plasa şi plasturele te vor ajuta să treci cu bine peste „patinoarele" de pe străzi.

Şosete peste încălţăminte. Înainte de a pleca la drum, trage o pereche de ciorapi peste încălţăminte.

Materialul textil are o bună aderenţă la gheaţă. Încearcă să ocoleşti zonele cu zăpadă afânată pentru că aceasta îţi va încărca încălţămintea.

Leucoplast pe tălpi. Taie câteva bucăţi de leucoplast şi lipeşte-le în mai multe locuri pe talpa încălţărilor.

Materialul textil cauciucat, din care este confecţionat leucoplastul, te va ajuta să treci peste gheaţă.

Sfoară pe vârful pantofului. Înfăşoară pe vârful pantofilor câteva rotocoale de sfoară. Începi de la vârf spre gleznă şi fă-i un nod rezistent spre exteriorul tălpii.

Împletitura aspră a sforii are o aderenţă bună.

Ghetele în sac de fructe. Banalul săculeţ de rafie în care sunt comercializate fructele, îndeosebi portocale sau mandarine, este de un real folos.

Peste ghete pune un strat din această plasă, leagă-l la gleznă cu o bucată de sfoară sau pur şi simplu de colţurile sacului.

Lipeşte scoci de hârtie. Uite că scociul de hârtie are şi o altă întrebuinţare decât cea de a proteja tâmplăria atunci când renovăm.

Taie bucăţi lungi din scociul de hârtie şi lipeşte-l pe toată talpa. Este o metodă puţin vizibilă dar foarte practică.

Evită zonele cu asfalt grunjos pentru că scociul se va dezlipi.

Atenţie! Cea mai puternică erupţie solară loveşte Pământul!

Cea mai puternică erupţie solară după cea din anul 2005 a început să lovească Pământul, bombardând planeta noastră cu particule care ar putea să perturbe comunicaţiile prin satelit, informează AFP.

Erupţia declanşată duminică în apropierea nucleului Soarelui proiectează particule de protoni în direcţia Terrei până azi, au avertizat specialiştii.

În spaţiu a fost proiectat un nor de plasmă cu câmp magnetic intens, cu viteza fenomenală de 6,4 milioane de km/h.

Furtuna geomagnetică provocată de Soare este clasificată în categoria a treia pe o scară cu cinci nivele, fiind considerată puternică, nu şi severă.

Potrivit portalului NOAA, acest eveniment poate perturba comunicaţiile radio în zona polilor şi sistemele informatice de la bordul sateliţilor, potrivit Agerpres.

Mai multe