Vino să te distrezi în Regatul lui Moş Crăciun!
„Pârtieee că vin”! Asta au strigat ieri bucureştenii care au testat cel mai tare parc de distracţie deschis în Capitală. Santa Claus Kingdom (Regatul lui Moş Crăciun) vă aşteapă cu karting, carusel, patinoar sau pârtie de schi.
Regatul magic al Crăciunului a fost inaugurat ieri pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, fiind situat în Şoseaua Pipera, nr. 59. Aici, cei mici dar şi amatorii de distracţie se pot simţi ca la munte. Şi asta pentru că „regatul” este dotat cu o pârtie de schi acoperită, cu o lungime de 32 de metri şi cu o înălţime de 6 metri. O altă distracţie a locului este pista de tubbing, unde poţi „zbura” ca pe derdeluş cu o roată specială.
Iubitorii de patine au la dispoziţie un patinoar, iar prichindeii se pot juca în căsuţa lui Moş Crăciun.
Locul e plin de căsuţe, care par din turtă dulce, unde poţi degusta dulciuri. Printre atracţii se mai numără o pistă de karting, carusel, jocuri gonflabile, perete de escaladă, dar şi o zonă unde poţi servi masa.
Regatul e deschis zilnic, între orele 10.00-21.00, până la 7 ianuarie. Intrarea costă 25 de lei pentru adulţi, iar copiii sub 16 ani plătesc 35 de lei în cursul săptămânii şi 50 de lei în weekend. Biletul de intrare include acces nelimitat la toate atracţiile, la echipamentele de schi şi patinaj, dar şi la spectacolele organizate în „regat”.