Violată într-un non-stop. Agresorul a mai atacat o femeie tot într-un magazin

29 septembrie 2014 14:23   Național
Ultima actualizare:

Un bărbat din Petroşani a fost arestat din nou pentru că a violat o tânără într-un magazin non-stop, conform adevarul.ro.

Ionuţ Vânătoru (28 de ani), infractor recidivist, a intrat prin fereastra unui magazin non-stop, a lovit-o pe femeia care se afla în magazin şi a violat-o, potrivit adevarul.ro.

Incidentul a avut loc în jurul orei 5 dimineaţa. După ce a violat-o pe tânără, bărbatul a fugit, dar a fost identificat de poliţişti. Ionuţ Vânătoru a fost reţinut şi arestat preventiv pentru 30 de zile. El se află acum la Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă Deva.

„În urma sesizării, la faţa locului s-a deplasat de urgenţă o patrulă de siguranţă publică, care a reuşit identificarea prezumtivului autor al faptei reclamate. Acesta este un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Petroşani, care a fost încătuşat şi condus la sediul Poliţiei, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs incidentul. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orelor 05:00, în timp ce se afla în interiorul magazinului, vânzătoarea a fost ameninţată şi agresată fizic de către suspect, care a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale împotriva voinţei sale”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.Nu e prima dată când Ionuţ Vânătoru violează o femeie. În 2010, el a intrat prin efracţie într-un alt magazin non-stop şi a agresat sexual o vânzătoare.

Mai multe