Viorel Hrebenciuc, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. A fost ridicat de acasă și dus la Penitenciarul Rahova
Fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul privind licenţa Giga TV.
UPDATE Viorel Hrebenciuc a fost ridiciat de acasă de polițiști puțin după ora 18.00 și dus la Penitenciarul Rahova, unde urmează să petreacă o perioadă de carantină, potrivit procedurilor. Potrivit unor surse Digi24, fostul deputat PSD se pregătea să meargă să se predea singur, dar s-a întâlnit în curtea vilei sale cu polițiștii veniți să pună în aplicare mandatul de executare.
ȘTIREA INIȚIALĂ În dosarul Giga TV, au mai fost judecaţi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan „Pinalti”, condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare, fosta şefă CNA Laura Georgescu, condamnată la 4 ani şi 4 luni de închisoare şi Narcisa Iorga, fost membru CNA, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare şi la 120 de zile de muncă în folosul comunităţii la ADP Sector 2 sau sector 6. Sentinţa a fost pronunţată la mai mult de şase ani după ce dosarul a fost trimis în instanţă.
Decizia Curții de Apel Bucureşti este definitivă
Instanţa a respins în parte apelurile declarate de cei patru împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, din 24 decembrie 2019, astfel că Hrebenciuc şi Laura Georgescu au rămas cu pedepsele pronunţate atunci, Narcisa Iorga a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, iar pedeapsa lui Gheorghe Ştefan a fost majorată.
Viorel Hrebenciuc a fost acuzat de DNA că s-a implicat pentru a determina funcţionari din Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV - controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan "Pinalti". Narcisa Iorga a fost acuzată de DNA că i-ar fi sugerat lui Gheorghe Ştefan în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc, scrie Hotnews.ro.
Citește și: