Viorica Dăncilă a prezentat bilanțul Guvernului
Premierul Viorica Dăncilă a prezentat luni bilanțul activității Executivului, după primele șase luni de guvernare. Dăncilă și-a început discursul de prezentare a bilanțului uitând să pornească microfonul. După ce i s-a atras atenția că nu se aude ce spune, primul ministru a deschis microfonul și a precizat că va prezenta doar punctele importante ale ultimelor șase luni de guvernare.
Iată câteva dintre declarațiile Vioricăi Dăncilă vizavi de realizările guvernului!
„Mă voi referi doar la cele mai relevante măsuri din programul de Guvernare pe care le-am realizat în acest prim semestru din 2018. Voi începe cu principalii indicatori macroeconomici care au defenit guvernarea. Total venituri bugetare: Semestrul I, 2017, 117,2 miliarde de lei, semestrul I 2018, 132 de miliarde de lei. Veniturile la bugetul de stat au crescut cu 12%, față de 2017. În ceea ce privește structura veniturilor, am decis să prezint sumele din impozitele pe venit comparativ cu cele din contribuții speciale. Pe de o parte, avem o scădere a sumelor din impozitele pe venit, de la 14,8 miliarde de lei, în semestrul I din 2017, la 11,7 miliarde de lei, în semestrul I din 2018, acest lucru s-a datorat faptului că impozitul a fost redus de la 16%, la 10%. Am avut o scădere de 3,1 miliarde lei. Transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat a adus la buget un plus de 12,6 miliarde lei.”
„Am deblocat programe europene. În decembrie 2017, gradul de absorbție a fondurilor europene era de 16%, iar, în iunie, de 19%.”
„Șomajul, în 2017, era de 4,2%, iar, in iulie 2018, 3,8%.”
„Majorarea punctului de pensie de la o mie de lei la o mie o sută de lei, a crescut cu 10%.”
„Pensia minimă a crescut cu 23%, de la 520 la 640 de lei.”
„Creșterea plafonului de venit pentru pensionarii care pot beneficia de medicamnete compensate. A crescut plafonul de la 900 la 990 de lei. La preluarea guvernării, plafonul era de 700 de lei.”
„Creșterea indemnizației pentru persoanele cu handicap. În decembrie 2016, era 52 euro, în decembrie 2017, 73 euro, în iulie 2018, 108 euro.”
„Reducerea birocrației pentru persoanele cu venituri independente. Declarații fiscale: de la 7 la 1.”
„Creșterea salariilor în Sănătate. Salariul unui medic primar UPU a crescut cu 131%, iar al unui medic rezident de anul I, cu 162%.”
„Am avut în vedere dotarea spitalelor cu echipamente de ultimă generație. În primul semestru din 2018, am achiziționat 16 computere tomograf, 24 aparate RMN, 8 unități de screening pentru cancerul de col uterin.”
„Educația. De la 1 martie 2018, am crescut salariul profesorului debutant cu 23% și pe cel al profesorului universitar cu vechime de 25 de ani în muncă, cu 25%.”
„Infrastructura din educație. 145 de unități de învățământ au fost renovate, iar 45 de creșe șide grădinițe au fost nou construite.”
„Agricultura. Subvențiile pentru fermierii români au fost acordate la timp. În semestrul I 2018, s-au plătit 1,7 milioane de euro subvenții pentru fermieri. Subvenții plătite în avans: 1 miliard de euro.”
„Irigații. Au fost aprobate investiții noi: 47 de obiective.”
„Programul de colectare a lânii. Tone de lână colectate: 98.865. Tone de lână exportate: 3.444.”
Viorica Dăncilă este al treilea premier al PSD, în ultimii doi ani. Ea a fost precedată de Mihai Tudose și de Sorin Grindeanu, care n-au rezistat la șefia guvernului mai mult de șase luni. Rămâne de văzut dacă Dăncilă va trece „testul”.