Virgil Măgureanu este falit? Statul îi ia casa

7 aprilie 2019 18:24   Național
Ultima actualizare:

Sunt vremuri grele pentru Virgil Măgureanu (78 de ani), fost director al SRI. Se pare că firmele sale au fost păguboase, iar creditorii îşi vor banii îanpoi. Vila sa din Giurtelecu Hododului, judeţul Satu Mare, e scoasă la licitaţie pentru 134.000 de euro.

Ce viaţă agitată are ”Şarpele cu ochelari”! Fostul şef al SRI îşi petrece bătrâneţile prin sălile de judecată pentru proprietăţile şi firmele sale. Virgil Măgureanu (78 de ani) se judecă de pestre trei ani cu creditorii. Firmele sale s-au închis pe rând, iar acum este pe punctul să piardă şi vila ridicată în localitatea unde s-a născut.

Un executor judecătoresc din Oradea organizează licitaţie publică pe 6 mai, pentru vânzarea vilei care îi aparţine lui Virgil Măgureanu, scrie romaniatv.net. Căsoiul are 718 mp, demisol, parter, etaj şi mansardă şi se vinde împreună cu terenul aferent, 1.679 mp. Casa a fost construită în 1994, când Virgil Măgureanu era pe cai mari. Potrivit anunţului, proprietatea se va vinde prin licitaţie publică, cu un preţ de pornire de 134.000 de euro. 

O altă clădire, din localitatea Cehu Silvaniei, de 2.800 mp, a lui Virgil Măgureanu, a fost scoasă la licitaţie anul trecut, pentru suma de 647.775 de euro. Aceasta era sediul Societăţii Afinul, care aparţine fostului director SRI. În anul 2007, Virgil Măgureanu punea pe picioare o afacere cu afine care nu a mers, iar acum judecătorii trebuie să decidă intrarea în insolvenţă. Următorul termen pentru acest dosar este 10 aprilie.

Virgil Măgureanu mai deţinea o firmă de fabricare a băuturilor alcoolice, una de cultivare a pomilor fructiferi, precum şi o companie de consultanţă pe care a dizolvat-o anul trecut. În toate aceste afaceri, Virgil Măgureanu i-a implicat şi pe cei doi copii ai săi, Marian şi Anca (căsătorită Biriş). Pentru implicarea sa în mineriada din iunie 1990, Virgil Măgureanu este judecat pentru infracţiuni împotriva umanităţii, alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Miron Cozma.

Crimă în magazinul fostei nurori

Alina Petre a devenit doamna Marian Măgureanu în 2004. În 2016, aceasta şi-a părăsit soţul şi a început să facă dezvăluiri şocante. Printre altele, Alina Petre a susţinut că a fost de mai multe ori bătută de soţul ei şi că fostul şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta, ar fi fost ucis şi îngropat în pădurea Băneasa. La puţin timp de la primele declaraţii la DNA, în magazinul de lux de pe Calea Victoriei din Capitală care îi aparţine Alinei Petre s-a produs o crimă. Una dintre angajate a fost înjunghiată  mortal de fostul iubit. 

Mai multe