Vom avea o vară fierbinte, cu secetă şi temperaturi record
IUNIEVa fi mult mai cald decât ar fi normal în Dobrogea, Muntenia şi Lunca Dunării. În aceste zone, majoritatea zilelor vor fi însorite, cu temperaturi mult peste 20 de grade. Cel mai rece, cu valori maxime în jur de 16 -18 grade, va fi în nordul ţării, unde va ploua mult, peste 100 l/mp. Precipitaţiile vor fi multe şi în centrul ţării şi nordul Olteniei, în timp ce în Bărăgan şi în Dobrogea sunt prognozate cel mult 20 -40 l/mp.
IULIEE lună de vară, de concedii, cu vreme excelentă pe Litoral, în Deltă şi în Lunca Dunării. Vor fi temperaturi cu câteva grade mai mari decât anul trecut în aceste zone, frecvent peste 26 de grade. Zona unde vor cădea ploi cuprinde nordul şi centrul ţării, unde şi temperaturile vor fi mai mici, în jur de 18 grade. Pe Litoral, în sudul Moldovei, în Muntenia şi în Lunca Dunării vor fi precipitaţii puţine, cel mult 10 -20 l/mp
Aerul va fi fierbinte în Luna Dunării, în Bărăgan şi în Banat, zone unde va fi secetă. Potrivit specialiştilor englezi, temperaturile vor fi cu circa 4 grade mai mari decât în alţi ani în aceste regiuni. Şi pe Litoral va fi mai cald ca anul trecut. Soarele va arde nemilos în tot sudul ţării, unde precipitaţiile vor fi foarte puţine, între 10 şi 40 l/mp. În schimb, va ploua masiv în nordul ţării, peste 140 l/mp.
Se încălzeşte uşor azi, dar vremea rămâne instabilă, iar după prânz vor fi ploi în averse, însoţite de descărcări electrice în vest, nord-vest, centru şi la munte, informează ANM. Temperaturile vor urca până la 18 grade în Maramureş, până la 28 de grade în sud, 26 de grade în Capitală şi 24 de grade la Constanţa. Duminică, vremea va fi instabilă: ploi în averse, tunete şi fulgere, vânt puternic, mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării. Săptămâna următoare începe cu o zile ploioase, cu temperaturi de maximum 24 de grade.
29 de localităţi răvăşite de furtuniA fost o vijelie care a durat câteva minute joi seară, în localitatea Drăguşeni din judeţul Galaţi. Vântul a distrus o casă şi acoperişurile a 29 de case, iar 15 localităţi au rămas fără curent electric. Ministerul de Interne a anunţat că au fost pagube în 29 de localităţi, din 16 judeţe, din pricina vijeliilor de joi seară.
În Capitală, 18 persoane rănite au fost duse la spital, 26 de maşini au fost avariate, 140 de arbori au fost doborâţi de vânt şi 21 de construcţii provizorii au fost afectate. În urma prăbuşirii cortului din strada Baba Novac, au fost rănite patru persoane. Una dintre acestea este internată în comă la Spitalul „Sf. Pantelimon”. În judeţul Ilfov, 45 de localităţi au rămas fără energie electrică.