Vom avea toalete cu GPS de 80 de milioane de lei
Am trăit să o vedem şi p-asta! Cât de curând, pe străzile Bucureştiului vor apărea toalete publice ca în “Star Trek”. Primăria Capitalei are de gând să achiziţioneze WC-uri cu GPS.
Pentru asta, a încheiat deja un contract pe patru ani cu firma Comex Rom SRL, în valoare de aproape 80 de milioane de lei.
Pentru suma aceasta vor fi închiriate între 100 şi 400 de toalete automate, racordabile la sistemul de canalizare, şi electricitate şi între 700 şi 3.000 de toalete ecologice mobile.
Cele automate vor avea sistem GPS, care va transmite 24 de ore din 24 în ce stare de funcţionare se află. În plus, acestea se vor dezinfecta singure după fiecare utilizare cu un jet de apă sub presiune, vor avea odorizant, distribuitor de hârtie igienică şi uşi cu deschidere şi închidere automată.
În plus, noile WC-uri vor fi dotate cu sistem de semnalizare electronică anti-vandalism care va acţiona la prezenţa unei persoane în plus în cabină prin controlul greutăţii. În acest caz, uşa toaletei se va deschide automat. La fel se va întâmpla şi dacă o persoană va sta pe WC mai mult de trei minute. Pentru ca sistemul GPS să funcţioneze şi iarna, toaletele trebuie să fie încălzite.