Vorbim mai ieftin la telefon în Europa, din 15 iunie
Peste o săptămână, adică de la 15 iunie, scăpăm de tarifele usturătoare pe care le plătim pentru convorbirile telefonice, atunci când plecăm din ţară. Şi asta, pentru că va intra în vigoare roaming-ul la preţuri naţionale. Iată care vor fi costurile!
Vara aceasta, cei care vor pleca în afara ţării vor avea primul concediu cu roaming la preţuri naţionale. Roaming-ul fără suprataxe va fi valabil din 15 iunie şi este destinat celor care trăiesc în Europa şi care călătoresc în alte ţări ale UE pentru muncă sau în vacanţă. Trebuie spus că, acelaşi tip de roaming va fi introdus în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, la scurt timp după data de 15 iunie.
Roaming-ul la preţuri naţionale este menit să faciliteze comunicarea în timpul călătoriilor. Însă acesta nu este destinat să permită roaming-ul permanent, în care un client ar contracta un abonament în ţara cu tariful cel mai ieftin pentru a-l folosi, apoi, pentru serviciile de roaming în ţara sa de origine.
Prin urmare, potrivit unui acord între Parlamentul European şi Consiliul UE, din 15 iunie preţul maxim la apelurile telefonice va scădea de la 5 eurocenţi/minut până la 3,2 eurocenţi/minut, în timp ce la mesajele SMS tarifele vor scădea de la 2 eurocenţi până la 1 eurocent per SMS. De asemenea, reglementările prevăd o reducere progresivă, pe parcursul a cinci ani, a tarifelor pentru serviciile de date, după cum urmează: de la 50 de euro per Gigabyte în prezent până la 7,7 euro per Gigabyte, începând cu 15 iunie 2017; la 6 euro per Gigabyte, la 1 ianuarie 2018; 4,5 euro în 2019; 3,5 euro în 2020; 3 euro în 2021 şi 2,5 euro în 2022.
„Este o mare victorie pentru consumatorii europeni. Putem sărbători acum faptul că, de la 15 iunie, nu vor mai fi tarife de roaming. Utilizatorii care vor călători prin Europa vor putea verifica emailul, utiliza hărţi, încărca fotografii pe reţelele sociale, vor putea telefona şi trimite SMS-uri acasă fără costuri suplimentare”, a declarat, în momentul semnării acordului, raportorul european Miapetra Kumpula-Natri.