Votul în cazul lui Dan Şova ar putea fi reluat, susţine preşedintele CCR
Preşedintele Curţii Constituţională (CC), Augustin Zegrean, a afirmat, joi dimineaţa, că votul în cazul lui Dan Şova ar putea fi reluat. Potrivit corespondentului Mediafax, acesta a precizat că decizia va fi luată în cazul în care plenul CC va decide să admită contestaţia PNL, la hotărârea Senatului privind cererea DNA în ”cazul Șova”.
Judecătorul Augustin Zegrean a spus, la intrarea în sediul CC, că votul ar trebui reluat, dacă se va admite contestaţia formulată de PNL.
Preşedintele Curţii face astfel referire la contestaţia la hotărârea Senatului privind votul în cazul Dan Şova, pe care PNL a anunţat că o va depune joi dimineaţă.
"Dacă am zice că e neconstituţional, cred că (Parlamentul - n.red.) ar trebui să adopte altă hotărâre, dacă aia nu e bună. Dacă va fi declarată ne-bună va trebui dată alta, nu? (...) Ar trebui să rejudece cererea aceea, mă gandesc. Altfel cum? Până acum, hotărârile Parlamentului care au fost declarate neconstituţionale au fost refăcute, s-au luat alte hotărâri. Se reia totul de la capăt. Voi aţi vrea să vă spun acum aşa: dacă vine la noi dosarul acela (contestaţia formulată de PNL - n.red.) şi admitem, îl arestează pe Şova. Nu pot să vă spun aşa ceva, pentru că nici nu-i adevărat. Deci se reia votul, se face altă hotărâre", a explicat judecătorul Augustin Zegrean.
PNL a anunţat că va depune, joi dimineaţă, la Curtea Constituţională, contestaţia la hotărârea Senatului privind votul în cazul Dan Şova, după ce aceasta a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Hotărârea redactată de Comisia juridică a Senatului privind votul plenului în cazul Şova, aprobată în Biroul Permanent, a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial.
Articolul acestei hotărâri prevede că se "constată că nu au fost întrunite condiţiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă" a senatorului Dan Şova.
Curtea Constituţională (CC) a decis, în 8 aprilie, referitor la sesizarea preşedintelui CSM, în urma votului în cazul Şova, că există un conflict juridic de natură constituţională între PICCJ şi Senat, declanşat de refuzul acestuia din urmă de a redacta hotărârea care atestă rezultatatul votului.
În 17 aprilie, judecătorii constituţionali au făcut publică motivarea acestei decizii, iar în 22 aprilie aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial.
În 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni "pentru", 67 "împotrivă", iar cinci voturi au fost anulate.
Senatul a invocat atunci articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, potrivit căruia fiecare cameră hotărăşte în cazul cererii de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului "cu votul secret al majorităşii membrilor săi", deşi Constituţia prevede, la articolul 76, că hotărârile celor două camere ale Parlamentului "se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare cameră". Senatul nici nu a emis atunci o hotărâre de respingere a solicitării DNA, arătând doar că s-a pronunţat prin vot secret asupra cererii, nefiind întrunit numărul suficient de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării unui senator.
Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele CSM şi PNL au sesizat CC, iar, în urma delibărărilor, judecătorii constituţionali au admis doar sesizarea şefului Consiliului Superior al Magistraturii