«Vreau să duc Mocăniţa acasă»

10 iunie 2014 18:21   Național
Ultima actualizare:

Gara de Nord, un loc îndeobşte prăfuit şi trist, a fost readus la viaţă ieri de sute de voci, bucuroase să facă o călătorie cu trenul. Muzeul CFR a adus pentru curse gratuite Mocăniţa, cel mai vechi tren din România.

Cei mai fericiţi au fost copiii care, însoţiţi de părinţi, au venit să testeze trenul micuţ cu aburi, vechi de aproape 100 de ani.

Adusă tocmai din Covasna, Mocăniţa face curse până duminică 15 iunie, între Gara de Nord şi Gara Basarab, pe şine speciale aduse şi ele tocmai de la sute de kilometri distanţă.

Deşi este greoi, zdruncină călătorii şi parcă ar sta să se dezmembreze în orice moment, prezenţa legendarei Mocăniţe a fost primită cu entuziasm. Micuţii Elena, Iulia, Pavel şi Silvia deja nu mai vor să coboare şi ar sta în trenul zgomotos toată ziua.

„Le place mai ales cum sună sirena şi cât de micuţe sunt vagoanele şi locomotiva. Dacă ar fi după ei, ar duce Mocăniţa acasă", povesteşte Şerban Suru, tatăl copiilor. Programul de circulaţie al trenului este în fiecare zi între orele 9.00-17.00, cu plecări din 30 min 30 de minute. 

Mai multe