Vrei blana Elenei Ceauşescu? Pregăteşte 1.000 de euro!

20 martie 2015 21:02   Național
Ultima actualizare:

Ai tânjit după garderoba Elenei Ceauşescu? Acum ai ocazia să te mândreşti cu o blană de vulpe argintie, purtată de coana Leana în perioada ei de glorie. Haina o puteţi achiziţiona în cadrul licitaţiei de miercurea viitoare.

“Epoca de Aur”. Aşa se numeşte evenimentul care va avea loc pe 25 martie, la hotelul Hilton, unde Casa de licitaţii Artmark scoate la vânzare diverse obiecte ale cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. De la carnetul de partid al dictatorului, până la poşeta Gucci a primei tovarăşe a ţării, nostalgicii pot achiziţiona blănuri, şepci, cravate, portofele.

Chiar şi vedetele au părut interesate de colecţia Epocii de Aur. Olivia Păunescu, ştirista de la Antena 1, a probat deja una din cele 40 de blănuri ale Elenei Ceauşescu, preţul de pornire al hainei de vulpe argintie fiind de 1.000 de euro.

“Este una dintre cele peste 40 de haine de blană ale Elenei Ceauşescu. Îmi vine ca turnată”, a spus Olivia.

Mai multe