Vrei ceasul de aur al lui Ion Iliescu? Poate costa şi 50.000 €!

19 mai 2020 19:27   Național
Ultima actualizare:

Confecţionat din aur, are diamante pe carcasă şi cântăreşte 139 de grame. Un ceas istoric de la un om istoric: a aparţinut celui mai cunoscut preşedinte din România, Ion Iliescu (90 de ani). Este una dintre perlele colecţiei de ceasuri scoase la vânzare pe 26 mai, într-o licitaţie fără precedent.

”Este un Rolex President Gold Day-Date, din aur şi decorat cu diamante, fabricat în 1993-1995. Ceasul pleacă în licitaţie de la un preţ de pornire de 15.000 de euro, faţă de un preţ de listă de 30.000 de euro şi un potenţial de piaţă de aproximativ 50.000 de euro”, ne-a declarat Alina Panico, reprezentantul casei de licitaţii. În lumea lui, ceasul lui Iliescu este o "vedetă". Este o piesă apărută pe vremea fondatorului companiei Rolex, Hans Wilsdorf, gândit şi poziţionat astfel încât să fie apogeul colecţiei, devenind alegerea preşedinţilor de stat. ”Modelul are mecanism automatic.

Cadranul este negru, cu diamante dispuse în dreptul indicatorilor orari, ziua săptămânii în dreptul orei 12 şi dată cu lupă în dreptul orei 3. Brăţara are catarama originală din aur”, ne-a declarat Claudiu Bălăcescu expert în orologerie. Potrivit unor surse din lumea politică, Ion Iliescu a primit ceasul în timpul primului mandat de preşedinte (nr. 1992-1996) de la un emir arab. El a purtat bijuteria chiar şi în afişele pentru campania din 1996, când a pierdut alegerile pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni în faţa lui Emil Constantinescu. 

Potrivit unor surse din lumea politică, ceasul a fost făcut ulterior cadou la o licitaţie de binefacere după ce Iliescu a fost învins în alegerile din 1996 iar noul proprietar este cel care îl vinde. În total, valoarea orologiilor scoase la vânzare se ridică la circa 2 milioane de euro. Ceasurile sunt însoţite de acte de provenienţă, garanţie de autenticitate şi garanţie de bună funcţionare de minimum 1 an. La licitaţie se va putea participa doar online, fie înregistrând pe artmark.ro o ofertă scrisă prealabilă, fie deschizând un cont online şi participând la licitaţie online prin platforma Artmark Live. 

Cel mai scump ceas: 90.000 €, preţ de pornire 

Între cele 121 de ceasuri se află piese ale celor mai cunoscute mărci în domeniu: Rolex, Audemars Piguet, Patek Philippe, Richard Mille, Breitling, Hublot sau Ulysse Nardin. Doar din gama Rolex se vând la licitaţie 36 de piese, între care cea mai valoroasă piesă a colecţiei licitate pe 26 mai este un Rolex Sky-Dweller din aur, fabricat în 2016, cel mai complicat model în producţie, care se tranzacţionează în piaţă cu preţuri de până la 45.000-50.000 de euro, iar în licitaţie pleacă de la un preţ de pornire de 29.000 de euro. Cel mai scump ceas este un Richard Mille, cunoscut ca ”ceasul vedetelor”. Astfel de piese pot fi văzute la mâna unor VIP-uri sportive gen Rafael Nadal, dar şi cântăreţi cum ar fi Jay-Z. Preţul de vânzare începe cu 90.000 de euro, însă poate ajunge şi până la 200.000 de euro. 

Mai multe