Vrei să dormi în cortul de fiţe? Costă 250 de lei pe noapte

10 iulie 2016 18:02   Național
Ultima actualizare:

Campingul tradiţional este deja depăşit! Acum e la modă glampingul: te cazezi în corturi, sub cerul liber, dar te bucuri de condiţii ca-ntr-un hotel de 7 stele!

La poalele munţilor Făgăraş, în Argeş, la numai doi paşi de Lacul Vidraru, s-a deschis primul camping de lux din România. Se numeşte Ursa Mică Glamping Resort şi promite turiştilor o experienţă de neuitat: dormitul la cort, mai confortabil ca într-o pensiune cu multe margarete. 

Corturile sunt dotate cu câte patru paturi, au încălzire prin duşumeaua din lemn şi dispun chiar de terasă privată de unde turiştii pot admira peisajul în timp ce savurează un ceai sau o cafea. Vă tentează? Trebuie să ştiţi că pentru o noapte de răsfăţ în glamping va trebui să scoateţi din buzunare 250 de lei/persoană. În preţ sunt incluse, pe lângă cazare, accesul la grupurile sanitare, ghid pentru drumeţiile montane, toate cele trei mese zilnice în restaurantul propriu, acces la saună sau chiar la ciuberele cu apă caldă instalate sub cerul liber.

“Pentru copiii între 6 şi 14 ani se va plăti 140 de lei/noapte, pentru cei cu vârste între 3 şi 6 ani tariful scade la 100 de lei/noapte, în timp ce micuţii de până la 3 ani beneficiază de gratuitate. În weekend, corturile se închiriază pentru minimum 2 nopţi”, au precizat cei de la Ursa Mică Glamping Resort pe pagina lor de Facebook.

Mai multe