Vreme rece și ploioasă, în acest weekend

9 martie 2017 20:39   Național
Ultima actualizare:

Nu avem vești bune despre vreme pentru acest sfârșit de săptămână. Meteorologii ne anunță că, în general, cerul va fi acoperit de nori, iar temperaturile vor scădea, dar vor fi normale pentru această perioadă.

Vineri va ploua în sudul şi estul ţării, local în centru şi nord-vest şi izolat în rest. La munte, iar noaptea şi în estul Transilvaniei şi Subcarpaţii Moldovei, vor fi precipitaţii mixte. Maximele se vor încadra între 6 grade Celsius în depresiuni şi 13 grade în nord-vest.

În Capitală, va ploua temporar, iar maxima va fi de 8-10 grade. Mâine, vor fi precipitaţii pe arii extinse în sud-vest şi nord-est, local în sud-est şi izolat în rest. La munte vor predomina ninsorile, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi dealurile Moldovei, vor fi precipitaţii mixte. Maximele se vor încadra între 5 şi 12 grade.

Duminică, vom avea cam aceeași vreme închisă, cu maxime de până la 12-13 grade Celsius și precipitații locale, iar la munte sub formă de ninsoare.

Mai multe