Vremea a luat-o razna! De la începutul anului, am avut peste 3.000 de mesaje de vreme severă

25 iulie 2018 13:09   Național
Ultima actualizare:

Vremea a luat-o razna! E o constatare cât se poate de adevărată, din păcate. După o iarnă neobișnuit de caldă, viscol în martie, 30 de grade Celsius în aprilie și mai, a început o vară răcoroasă, cu multe ploi și inundații. Potrivit șefului Administrației Naționale de Meteorologie, de la începutul anul și până acum, au fost emise circa 3.000 de meseaje de vreme severă imediată.

Suntem în plin cod galben de ploi și vijelii, în Tulcea și Constanța fiind chiar portocaliu. Aproape că nu a existat săptămână, în ultimul timp, în care meteorologii să nu emită măcar o averizare, ceea ce arată că vremea chiar a luat-o razna.

De altfel, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3, că „de la începutul anului, au fost emise aproape 3.000 de mesaje de vreme severă imediată”.

„Numai în luna iunie 1.296 de mesaje, iar în iulie, până în prezent, sunt 691. În 2011, ANM emitea doar 1.796 de mesaje de vreme severă imediată. S-au schimbat lucrurile foarte mult. Din 2000 și până în prezent s-au înregistrat cei mai călduroși ani”, a mai spus Elena Mateescu.

De asemenea, potrivit specialiștilor, în 15 iunie, am avut prima averizare cod roșu de ploi din România. În plus, trebuie spus că luna iunie 2018 a fost a doua cea mai ploioasă lună iunie de până acum.

Potrivit directorului ANM, în luna august vom avea caniculă și ploi.

„Luna august va fi cu vreme caldă, dar și cu perioade de instabilitate. Luna august e, în general, stabilă în privința precipitațiilor, dar nu excludem să avem ploi de vară”, a precizat Elena Mateescu.

Mai multe