Vremea în luna septembrie. Va fi mai frig decât de obicei

30 august 2021 11:58   Național
Ultima actualizare:

Valorile termice vor fi mai coborâte în această săptămână decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile vor fi mai scăzute în regiunile intracarpatice, potrivit estimărilor meteorologice emise pentru intervalul 30 august - 27 septembrie 2021 de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În perioada 30 august - 6 septembrie, cantitățile de precipitații vor fi la nivelul specific perioadei în toate regiunile ţării.

Potrivit ANM, în săptămâna 6 - 13 septembrie 2021, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării, iar cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Pentru săptămâna 13 - 20 septembrie, estimările arată temperaturi medii ale aerului, în general, apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României şi un regim pluviometric apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

În ultima săptămână de prognoză (20 - 27 septembrie 2021), mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări, iar cantităţile de precipitaţii vor fi, de asemenea, apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, arată ANM.

Care sunt temperaturile specifice lunii septembrie

Din datele înregistrate în perioada 1961-2020 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii septembrie depăşeşte 18 grade Celsius doar în Lunca Dunării, pe litoral şi izolat în Delta Dunării şi sud-vestul Banatului.

În Câmpia Română, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Dobrogea, Câmpia de Vest, în estul şi sudul Moldovei, mediile de temperatură a aerului se situează între 16 şi 18 grade Celsius.

Valori mai moderate, între 12 şi 16 grade, sunt caracteristice Transilvaniei, Dealurilor Vestice, Maramureşului, Moldovei şi Subcarpaţilor. În depresiunile intramontane şi în zona montană joasă (sub 1500 de metri) sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între 8 şi 12 grade Celsius. În zonele montane mai înalte (peste 1.500 de metri) aceste valori coboară până la 4 - 8 grade, iar la altitudini de peste 2.500 de metri se înregistrează temperaturi sub 3 grade Celsius.

Cea mai ridicată temperatură a lunii septembrie s-a înregistrat în 1946

Potrivit meteorologilor, temperatura maximă absolută lunară a lunii septembrie în România este de 43,5 grade Celsius şi s-a înregistrat la Strehaia, în 8 septembrie 1946.

Maxima absolută de la Bucureşti a fost de 39,6 grade, consemnată în 9 septembrie 1946, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. La staţia Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a lunii septembrie s-a înregistrat tot în anul 1946, în două zile consecutive, 8 şi 9 septembrie şi are valoarea de 38,6 grade Celsius, iar la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, temperatura a atins un maxim absolut de 37 de grade în data de 1 septembrie 1952, scrie Agerpres.

Cea mai scăzută temperatură de sptembrie, înregistrată la staţia Vf. Omu

Pe de altă parte, temperatura minimă absolută a lunii septembrie scade la aproape toate staţiile meteorologice sub zero grade Celsius. Astfel, temperatura minimă absolută a acestei luni, pe ţară este de -15 grade, înregistrată la staţia Vf. Omu în data de 28 septembrie 1935.

În Capitală, temperatura minimă absolută a primei luni de toamnă este de -3,1 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 30 septembrie 1977. În aceeaşi zi s-a înregistrat şi minima absolută la staţia Bucureşti-Afumaţi, respectiv -2,4 grade. La staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, minima absolută a luni este de -1,6 grade şi a fost consemnată în 28 septembrie 1906.

Mai multe