Vremea instabilă le strică vacanţa de Rusalii turiştilor de pe Litoral

27 mai 2018 12:50   Național
Ultima actualizare:

Vremea nu prea şine cu turiştii care au ales ca în minivacanţa de Rusalii să plece la mare. Salvamarii au arborat steagul roșu pe litoral, din cauza vântului puternic, în special la Mamaia şi Constanţa, ceea ce înseamnă că scăldatul este strict interzis. Apa mării are oricum doar 17 grade Celsius, o temperatură mică pentru baie. În staţiunea Mamaia, Marea Neagră a înaintat cinci metri pe plajă.

E vreme de plimbare la mare, nicidecum pentru plajă sau scăldat! Vântul bate din direcţia Nord-Est, iar la mal valurile sunt foarte mari. Nici temperatura apei nu este bună pentru baie, fiind doar 17 grade Celsius la mal și cu 4-5 grade mai scăzută, în larg. Mai mult, Marea Neagră a înaintat cinci metri pe plajă.

"Apa are 17 grade , dar în larg este cu mult mai rece. Recomandarea noastră este că atâta timp cât apa este încă rece, nu faceţi baie. Poate să mai intre omul în apă până la genunchi, să vadă cum este, dar dacă stă mai mult timp îşi dă seama că este încă rece. Diferenţa de temperatură este foarte mare. Sunt multe persoane care nu şi-au făcut un control medical şi nici nu ştiu de ce boli suferă”, a declarat Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor din Mamaia, pentru Adevărul.

Salvamarul a subliniat că riscul unui şoc hipotermic este mare, mai ales dacă persoana care intră în apă nu se acomodează cu ea. De asemenea, acesta le recomandă tuturor celor care ajung pe plajă să respecte indicaţiile salvamarilor şi ale steagurilor arborate. Mai ales, atunci când este steag roşu, oamenii trebuie să ştie că scăldatul este interzis.

Mai multe