Vremea se răceşte treptat! Vezi ce temperaturi ne aşteaptă
Luni, vremea va fi rece pentru această perioadă a anului, iar cerul temporar noros. Va ploua slab, ziua local în sud-vestul ţării şi izolat în rest, iar noaptea pe arii restrânse, cu precădere în nord-vest. La munte vor fi precipitaţii mixte.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar în prima parte a intervalului şi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade.
În Bucureşti, luni, vremea va fi rece, astfel încât temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă în jur de 4 grade. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va slăbi treptat în intensitate.
în ţară, vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde pe arii extinse va ploua. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala izolat.
În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 16 grade, iar cele minime între -1 şi 7 grade.