Zeci de oameni la coadă la Cantacuzino pentru OROSTIM-HV. Câți au reușit să cumpere
Coadă de zeci de persoane, miercuri dimineaţa, în faţa Institutului Cantacuzino din Capitală. Oamenii au vrut să achiziţioneze noul produs OROSTIM-HV, un supliment alimentar cu proprietăţi antioxidante şi de stimulare a imunităţii.
Unii oameni au stat şi aproximativ patru ore la coadă, dar doar 39 de persoane ar fi reuşit să cumpere suplimentul. Iar în jurul orei 10:00, stocul de antioxidant produs de Institutul Cantacunizo s-ar fi epuizat deja, potrivit Digi 24.
Institutul „Cantacuzino” a lansat pe piaţă, duminică, 30 noiembrie, primul lot al produsului imunomodulator OROSTIM-HV, iar astăzi era prima zi în care putea fi achiţionat, de la punctul de vânzare al Institutului, din Splaiul Independenţei nr. 103.
Ce este OROSTIM-HV, produs de Institutul Cantacuzino
OROSTIM-HV este un supliment alimentar care conţine o combinaţie dintr-un lizat atomizat format din 15 tulpini bacteriene şi o pulbere de extract de orz verde. Are proprietăţi antioxidante şi de stimulare a imunităţii, determinând creşterea rezistenţei organismului la infecţii. Produsul se administrează în perioadele cu risc de apariţie a infecţiilor respiratorii persoanelor care lucrează în colectivităţi cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecţii respiratorii repetate şi persoanelor de vârsta a treia în stări cu imunitate scăzută.