Zi aglomerată la pelerinaj! Credincioșii au stat chiar și 20 de ore la coadă la Sfânta Parascheva

15 octombrie 2023 16:44   Național

Sâmbătă, 14 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi în pelerinajul la racla Sfintei Cuvioase Parascheva. Lucru normal, având în vedere că atunci e sărbătorită Sfânta. S-a stat la coadă nu mai puţin de 20 de ore, după cum informează adevarul.ro.

Curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi a fost plină de pelerini în ultimele 10 zile, dar parcă niciodată nu au fost atât de mulţi ca sâmbătă. De altfel, înaintea începerii slujbei religioase din acea zi, organizatorii au anunţat că pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva au trecut nu mai puţin de 230.000 de persoane. Pe lângă acetea, alţi aproximativ 70.000 de credincioşi au stat la coadă sâmbătă. Evident, şirul de oameni s-a întins în tot centrul Municipiului Iaşi. Acest lucru nu i-a înspăimântat pe pelerini, care au fost de acord să stea şi 20 de ore la coadă pentru a se reculege la racla cu moaştele Sfintei. Conform reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prezenţa numărului mare de pelerini poate fi justificată şi prin prezenţa moaştelor Sfântului Andrei Criteanul la Iaşi. 

„În această zi de bucurie a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a tuturor pelerinilor prezenţi la Iaşi, ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu ca, pentru mijlocirile Sfintei Cuvioasei Parascheva şi a Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, să binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la Iaşi, ierarhi, clerici, monahi şi credincioşi mireni, împreună cu autorităţi locale şi centrale, şi să răsplătească tuturor credinţa, evlavia şi osteneala, dăruindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani”, a transmis Patriarhul Daniel. Manifestările şi pelerinajul s-au încheiat ieri.

Mai multe