Zi decisivă pentru Elena Udrea. Azi află dacă face Paștele în arest

2 aprilie 2015 11:45   Național
Ultima actualizare:

Elena Udrea a părăsit temporar Arestul Capitalei, joi dimineață, și a fost adusă la Instanța Supremă. Fostul președinte al PMP va afla dacă va rămâne în arest încă 30 de zile, în dosarul „Gala Bute”, sau dacă va fi eliberată sub control judiciar.

Fostul lider al Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, speră ca judecătorii Înaltei Curți să-i aprobe contestația la decizia de prelungire a arestului preventiv, dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte pe 23 martie. Joi, Instanța Supremă va decide definitiv dacă Udrea va fi eliberată din arest sau dacă va sta după gratii încă 30 de zile în dosarul „Gala Bute”, în care e acuzată de luare de mită.

Udrea nu se așteaptă să fie eliberată, ci vrea ca judecătorii să o scoată din arestul Poliției și să o plaseze în arest la domiciliu sau să o elibereze sub control judiciar. Ambele variante sunt de  preferat pentru Udrea, care va scăpa de răcoarea celulei de arest și va putea petrece Paștele cu apropiații săi.

Mai multe