Ziua copilului ar putea deveni zi nelucrătoare
Mai mulţi parlamentari au semnat o propunere legislativă care instituie ziua de 1 iunie, când se sărbătoreşte Ziua Copilului, ca zi liberă. Aceştia şi-au motivat iniţiativa prin faptul că timpul scurt petrecut de părinţi cu copiii lor şi lipsa de la evenimentele şi serbările organizate cu această ocazie afectează în mod negativ evoluţia copiilor şi dezvoltarea lor în societate.
Propunerea legislativă, iniţiată de senatoarea UDMR Rozalia Biro şi deputatul PNL Claudia Boghicevici, a fost semnată de 61 de deputaţi şi senatori de la toate partidele reprezentante în Parlament şi îşi propune modificarea articolului 139 din Legea 53/2003, Codul Muncii, potrivit news.ro.
Astfel, iniţiatoarele îşi motivează propunerea prin faptul că petrecerea timpului cu copiii, în weeek-end sau în vacanţe, nu substituie faptul că în restul timpului le acordăm prea puţin din timpul nostru.
"Importanţa acestor evenimente în dezvoltarea copiilor este una majoră, iar aprecierile din partea părinţilor sunt esenţiale pentru copii”, afirmă parlamentarii, care menţionează că lipsa părinţilor de la aceste evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor", se mai arată în expunerea de motive la propunerea legislativă.
Iniţiatorii mai spun că de cele mai multe ori, părinţii îşi iau o zi de concediu, pentru că nu toţi angajatorii au disponibilitatea de a acorda această zi liberă, iar atunci când întârzie la muncă, pentru că au participat la serbări, sunt sancţionaţi de şefii lor.
Parlamentarii dau şi exemplul rezultatului unui sondaj Gallup din ianuarie 2010, în care aproape jumătate din copii au răspuns că petrec în medie o oră pe zi cu părinţii. Mai mult, în timpul petrecut împreună, copiii şi părinţii nu comunică suficient şi interacţionează la nivel superficial.
Iniţiatorii mai afirmă că acei copii care nu petrec timp de calitate cu părinţii pot prezenta tulburări de comportament, care se poate manifesta prin nivel ridicat de neadaptare socială sau familială, relaţii proaste cu cei din jur.
Parlamentarii spun că ziua de 1 iunie trebuie să fie declarată zi liberă pentru toţi românii, pentru că s-ar crea o discriminare dacă s-ar acorda această facilitate doar părinţilor.