Ziua Mondială de rugăciune a femeilor de pretutindeni

27 februarie 2019 15:36
Ultima actualizare:
În anul 2002, femeile creştine s-au rugat pentru România

Ziua Mondială de rugăciune a femeilor de pretutindeni este sărbătorită începând din anul 1890 şi este principala mişcare ecumenică a femeilor. Mişcarea a fost declanșată de femeile creştine din Statele Unite şi Canada, iar astăzi este sărbătorită în peste 180 de ţări. În România, Ziua Mondială de rugăciune a femeilor de pretutindeni este sărbătorită de peste 40 de ani.

Ziua Mondială de rugăciune a femeilor de pretutindeni se celebrează în prima vineri a lunii martie

Prima slujbă oficiată în Bucureşti cu ocazia zilei mondiale de rugăciune a femeilor ceştine a avut loc în anul 1993 după înfiinţarea Forului Ecumenic al Femeilor Creștine din România.

De atunci, cu regularitate, în prima zi de vineri a lunii martie femeile creştine de toate confesiunile se întrunesc şi se roagă pentru o ţară anume, ţară unde femeile sunt marginalizate. Anul acesta femeile creştine de pretutindeni se vor ruga pentru Slovenia.

În anul 2002, femeile creştine s-au rugat pentru Româniafoto: Shutterstock

Slovenia este una din cele mai mici şi mai tinere ţări ale Europei. A fost parte a Republicii Iugoslave şi şi-a cucerit independenţa în 1991. Din populaţia de numai două milioane de locuitori, aproximativ 60% este de religie creştină, romano-catolică. Ziua Mondială de rugăciune a femeilor de pretutindeni va avea anul acesta drept motto “Veniţi, că iată toate sunt gata” (Luca 14:17)

În anul 2002, femeile creştine din peste 120 de ţări s-au rugat timp de 24 de ore pentru România.

Ziua Mondială de rugăciune a femeilor de pretutindeni, chiar dacă este organizată de femei, se adresează tuturor creştinilor, cu mesajul de a nu rămâne indiferenţi în faţa nedreptăţilor sociale, de a lupta împotriva traficului de persoane şi de a arăta compasiune şi înţelegere celor care se confruntă cu suferinţe sau au de depășit obstacole dificile în viaţă.

Mai multe