Ziua vindea rochii, noaptea droguri

26 decembrie 2012 17:28   Național
Ultima actualizare:

Nu câştiga foarte bine din crearea hainelor pentru doamne, aşa că a ales să se implice într-o afacere bănoasă: să vândă substanţe interzise. După câteva luni, creatoarea de modă Mirela Rădulescu a fost arestată pentru 29 de zile, fiind acuzată de trafic de droguri.

Era în vizorul anchetatorilor de mai multe luni, timp în care a reuşit să plaseze pe piaţă peste doi litri de ketamină. Mirela Rădulescu făcea trafic de droguri ajutată de un medic veterinar din Bucureşti. Doctorul procura ketamina cu 20 de lei fiola din farmacii şi o vindea apoi pe piaţa neagră cu ajutorul creatoarei de modă, cu 100 de lei fiola. Potrivit procurorilor, creatoarea de modă a fost prinsă în momentul în care ieşea din locuinţa sa din Bucureşti, împreună cu medicul veterinar, care tocmai îi adusese ketamina pentru vânzare.

„Medicul veterinar avea într-adevăr ketamină, dar o procurase pentru el, pentru că avea nevoie în cazurile medicale, în nici un caz nu intenţiona să o distribuie. Avea tot dreptul să procure ketamina din farmacii, fiind medic, iar luni doar a trecut pe la Mirela Rădulescu într-o scurtă vizită, nu ca să-i plaseze ketamina", a spus avocatul Alexandru Călinoiu, care a cerut ca aceştia să fie eliberaţi.

În urma percheziţiilor, în apartamentul femeii din Bucureşti, procurorii au descoperit 35 de flacoane cu câte 20 de fiole de ketamină, care au fost confiscate. Magistraţii au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele creatoarei de modă şi a medicului veterinar, dar şi pentru o a treia persoană care procura ketamina de la femeie pentru consum propriu. Mirela Rădulescu este sora deputatului USL de Argeş, Cătălin Rădulescu.

«Nu ţinem legătura cu ea, nici eu, nici fratele meu. De asta habar nu avem ce se întâmplă cu ea»

Cătălin Rădulescu, deputat

Ketamina este un anestezic folosit în medicina veterinară care, odată ajuns în corpul uman, paralizează muşchii şi atacă rapid creierul, iar inima se poate opri. La nivel mondial, ketamina este pe locul 3 în topul celor mai periculoase droguri.

Mai multe