N’Doye şi-a luat ghete de Bronx

26 octombrie 2010 18:36   Actualitate
Ultima actualizare:

Stilul nonconformist al lui Ousmane N'Doye a avut puţin de suferit de când jucătorul de 32 de ani a venit în România.

Dacă la capitolul „ţoale", africanul a stat mereu bine, altfel dinamovistul a simţit că-i fuge pământul de sub picioare.

De ce? Pentru că niciodată nu a fost mulţumit de modelul încălţămintelor pe care le găsea în mall-urile din Bucureşti. De curând, situaţia s-a îndreptat.

Brandul "Alessandro Biaggio" a creat o linie de pantofi inspirată de personalitatea fotbalistului din "Ştefan cel Mare", făcându-l pe Ousmane să se simtă ca şi cum ar călca din nou pe străzile din Bronx.

N'Doye a primit mai multe perechi de ghete de la această firmă, unele în culorile Senegalului, şi inscripţionate cu numele lui, altele roşii, şi altele pe alb.

Fiind mulţumit din cale-afară de modelul acestor încălţăminte, dinamovistul a dat comandă pentru câteva perechi şi pentru prietenul său de la CFR Cluj, Yssouf Kone.

"Ousmane m-a rugat să-i fac încălţările pe şiret, deşi ele erau gândite cu barete. Mi-a spus că nu se mai desparte de ghetele de la noi, pentru că s-a îndrăgostit instantaneu de ele", a afirmat directorul de la "Alessandro Biaggio", Alexandru Popescu.

Mai multe