Ne-au invadat roboţii!

30 iunie 2012 14:05   Actualitate
Ultima actualizare:

În Asia, chelnerii vor fi în curând înlocuiţi de roboţi. În ultimii trei ani, în Japonia, Coreea de Sud, Hong Kong şi China, restaurantele au fost împânzite de roboţi care servesc mâncare.

Un restaurant din China îi încânta clienţii printr-o metodă futurista de a servi mâncarea: folosind chelneri-roboţi, potrivit metro.co.uk.

Aceştia sunt bine antrenaţi, eficienţi şi rapizi şi nu aşteaptă bacşiş pentru eforturile lor.

Restaurantul are 18 "angajaţi" roboţi, iar porţiile pot fi servite prin aer, datorită unei benzi rulante suspendate.

Practic este imposibil să găseşti un fir de păr în mâncare, iar aceşti roboţi sunt întotdeauna veseli.

Divertismentul este şi el asigurat datorită unui robot care cântă, în timp ce un câine automat ţine copiii ocupaţi.

Geminoid F - soţia care nu te ceartă niciodată

Japonezii au lansat un robot-femeie care seamănă perfect cu o doamnă în carne şi oase, cu o voce de privighetoare şi cu un zâmbet fermecător.

Deşi are un nume dezamăgitor - Geminoid F - robotul-femeie are 65 de expresii faciale şi poate reda mai multe feluri de zâmbete, inclusiv pe cel enigmatic al Monei Lisa.

Creatorul acesteia, Hiroshi Ishiguro, designer de roboţi la Universitatea Osaka, a afirmat că scopul său a fost de a crea un umanoid capabil să fie confundat cu un om, scrie The Daily Mail.

De obicei, creaţiile sale sunt scoase la vânzare cu 1,2 milioane de dolari.

De data aceasta, Geminoid F costa 110.000 de dolari, pentru ca Ishiguro vrea să aducă „roboţii mai aproape de oameni".

HRP-4C - robotul fotomodel

HRP-4C este un android construit după înălţimea şi greutatea medie a femeilor japoneze şi specializat să imite pasul fotomodelelor.

Corpul dispune de 30 de motoare, iar expresiile faciale sunt controlate de alte opt motoare mai mici.

Interesant este faptul că firma producătoare va vinde androidul, fără faţă şi câteva „accesorii de îmbrăcăminte", oricui dispune de 200.000 $.

Robocop, poliţistul care nu ia mită!

Robocop e la primul lui contract de muncă în oraşul Perm, din regiunea Urali.

Spre deosebire de colegii lui "în carne şi oase", pe robotul poliţist botezat R.BOT 001 se poate conta cel puţin din trei puncte de vedere: nu înjură, nu se enervează, e întotdeauna politicos şi imparţial şi nu primeşte mită.

Tmsuk, robotul bonă!

Părinţii aflaţi la cumpărături îşi pot lasă copiii în grija unui robot prietenos.

Este vorba despre Tmsuk, un robot de 1,40 metri „angajat" de lanţul de magazine Aeon, care poate interacţiona cu copilul folosind un proiector integrat într-un ochi şi o cameră digitală aflată în celălalt.

Robotul poate de asemenea dialoga cu micuţul, dispunând însă de un vocabular limitat.

Tmsuk află numele copilului de pe o etichetă specială cu coduri de bare pe care o poartă acesta şi pe care Tmsuk o poate citi.

Diva porno a viitorului, un robot!

Roxxxy este femeia care te face fericit.

Face sex la greu, se excită, geme, te aţâţă, nu te înşală şi are orgasm dacă este iubită cum trebuie.

Singurul ei defect: este doar un robot. Robotul cântăreşte 54,4 kg, are schelet articulat, se poate mişca la fel ca un om, însă nu poate merge.

Robotul va fi scos la vânzare săptămâna viitoare pentru o sumă cuprinsă între 7.000 şi 9.000 de dolari.

Roxxxy e conectată prin wireless la Internet pentru suport tehnic şi pentru a trimite e-mailuri celui care o deţine.

Operează pe inimă în timp ce aceasta bate

O echipă de cercetători francezi a inventat un chirurg-robot care are capacitatea de a opera pe inimă, când aceasta încă bate.

În mod obişnuit, operaţiile pe inimă se efectuează după ce aceasta este oprită în mod intenţionat de doctori.

Echipa de la Universitatea Montpellier promite să schimbe radical modul în care se vor efectua operaţiile pe cord de acum încolo.

Cercetătorii au creat un model 3D, pe computer, care prezice cu mare acurateţe mişcările inimii, în timp ce aceasta bate.

Graţie acestui program, medicii chirurgi pot opera cu ajutorul unui braţ robotic în aşa fel încât fiecare mişcare a robotului să fie perfect sincronizată cu bătăile inimii.

Mai multe