Nemulţumiţi de salarii, bugetarii pichetează Guvernul

3 mai 2010 6:17   Actualitate
Ultima actualizare:

La acţiunea de protest vor participa angajaţi din cadrul primăriilor, Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Consilii Judeţene, Cartea Funciară, Arhivele Naţionale, Poliţii Comunitare.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de aplicarea Legii 330/2009, prin care s-au diminuat veniturile salariaţilor, cât şi de disponibilizările din sistem

Totodată, ei cer echivalarea arhivarilor şi arhiviştilor din Arhivele Naţionale cu cei din Academia Română, crearea unei grile separate pentru salariaţii din Direcţiile Generale de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului, rezolvarea situaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin respectarea Contractului Colectiv de Muncă valabil pe anul 2010, urgentarea aplicării Legii Poliţiei Locale şi acordarea statutului special poliţistului comunitar/local.

Acţiunea de protest va dura până pe 7 mai.

Columna este federaţie reprezentativă la nivel de ramură - Administraţie Publică, cu peste 18.000 de membri.

Mai multe