Nepoata regelui Cioabă le-a tras ţeapă bolnavilor de SIDA

22 iulie 2011 16:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Anul trecut, Ana Radu a organizat o prezentare de modă cu scopul de a ajuta bolnavii infectaţi cu virusul HIV, a vândut două rochii în urma evenimentului, dar a uitat să le mai dea banii celor aflaţi în suferinţă.

Ana Radu, nepoata regelui rromilor Florin Cioabă, a organizat în decembrie anul trecut o prezentare de modă, cu scopul de a strânge bani pentru Asociaţia „Speranţă Pentru Sănătate", care ajută bolnavii de SIDA.

Atunci, s-au vândut doar două rochii, în valoare de circa 5.000 de lei. Potrivit preşedintei asociaţiei, Mary Veal, nici acum, la şapte luni de la eveniment acei bani nu au ajuns la bolnavi.

La prezentarea organizată pentru copiii bolnavi de SIDA scaunele au fost mai mult goale

„Ana Radu ne-a contactat pentru realizarea acestui show caritabil. În urma evenimentului am aflat din presă că s-au strâns 5.000 de lei pentru copii, dar noi nu am văzut aceşti bani. Lucrez de 18 ani în România pentru bolnavi şi m-am săturat ca ei să fie folosiţi în alte scopuri", ne-a declarat Mary Veal, preşedintele Asociaţiei „Speranţă Pentru Sănătate".

Tânăra creatoare le-a dus doar pungi cu dulciuri copiilor de la centrul de tratament

Tânăra creatoare de modă Ana Radu are însă o altă variantă. „Am cheltuit pentru acea prezentare circa 10.000 de euro. Atunci nu au fost mulţi oameni la eveniment, nu s-a vândut nici o rochie. Abia după au fost cumpărate două de circa 40-50 de milioane. Într-adevăr acei bani nu au ajuns încă la asociaţie, dar nu pentru că au fost alte intenţii. Pot să-i dau oricând. Oricum acelor copii le-am dus de câteva ori dulciuri şi fructe", ne-a spus Ana Radu.

Citeşte şi:

Nepoata Regelui Cioabă se iubeşte cu un român! VIDEO

Nepoata regelui Cioabă îşi licitează rochiile pentru copiii bolnavi de SIDA - FOTO

Nepoata regelui Cioabă: «Au vrut să mă căsătorească, dar am fugit de acasă»

Mai multe