Nepot de împărat, profesor de karate
Nepotul împăratului Japoniei, prinţul Keido Yamaue (63 de ani), deţinătorul centurii neagre la trei discipline marţiale şi întemeietorul Universităţii Internaţionale Bujutsu, a făcut ieri o demonstraţie de aikido în faţa elevilor de la mai multe cluburi de arte marţiale din Botoşani.
În ciuda vârstei, prinţul s-a dovedit foarte agil şi flexibil. El a avut o atitudine relaxată şi a glumit cu sportivii.
„A fost un prim antrenament foarte bun. Jumătate au fost copii şi jumătate au fost adulţi. Au fost foarte disciplinaţi şi sper că au înţeles ce le-am explicat", a spus Keido Yamaue. Prinţul s-a arătat încântat de faptul că există mulţi practicanţi de aikido şi alte discipline orientale în ţara noastră.
„Ştiu că în perioada comunismului artele marţiale au fost interzise în România. Românii sunt puternici, foarte entuziaşti şi, chiar dacă se practică doar de 20 de ani, artele marţiale s-au dezvoltat foarte mult aici", a mai spus japonezul. Organizatorii vizitei au fost impresionaţi de simplitatea invitatului.
„Keido Yamaue nu a avut nici un fel de pretenţii şi a mâncat la cantină. A venit în vacanţă la Botoşani şi chiar ne-a spus să nu cheltuim mulţi bani cu el. Chiar dacă este nepotul împăratului Japoniei, prinţul Keido Yamaue locuieşte într-o cameră normală de hotel", a declarat Cristi Cărari, unul dintre organizatori.