Nici acvila nu zboară!

6 noiembrie 2010 19:24
Ultima actualizare:

După nouă etape, Lazio are patru puncte avans în fruntea clasamentului din Italia, iar mulţi dintre suporterii biancoceleştilor pun această ascensiune pe seama norocului adus de acvila Olimpia, mascota vie a clubului.

Pasărea este imaginea lazialilor începând din acest sezon, având sarcina de a prefaţa fiecare meci de „acasă" cu trei ture ale stadionului „Olimpico".

Tradiţia va fi ruptă astăzi, înaintea derbyului local cu AS Roma. Hotărârea au luat-o oficialităţile din capitala Italiei, care au considerat că zborul Olimpiei ar putea instiga fanii oaspeţilor la violenţe.

O decizie controversată care nu se aplică şi la Lisabona (locul de unde a fost adusă vietatea) cu ocazia derbyurilor pe care le joacă Benfica, echipă a cărei mascotă este un vultur.

Cu zborul frânt, acvila lazială va fi adusă însă în tribune pentru a-i susţine pe Ştefan Radu şi pe colegii săi în marele meci de astăzi. În schimb, Francesco Totti, jucătorul-simbol al echipei lui Bogdan Lobonţ, este suspendat şi a preferat să vadă meciul din faţa televizorului. „Cine va câştiga? Lazio, gol Floccari din penalty", a spus, ironic, căpitanul lui AS Roma, punând şi mai multe paie pe foc deasupra unuia dintre cele mai încinse derbyuri ale planetei.

Mai multe