Nicola a slăbit cu un program de cazarmă

4 decembrie 2009 17:49   Actualitate
Ultima actualizare:

Apreciată întotdeauna pentru calităţile vocale deosebite, Nicola este conştientă că imaginea este, de fapt, cea care vinde în showbizul românesc, astfel că s-a conformat pieţei.

Cum solistele abia trecute de 20 de ani îi suflă puternic în ceafă, fosta soţie a compozitorului Mihai Alexandru a făcut câteva schimbări radicale la capitolul imagine, pentru a se reintegra în pei­­sajul muzical: şi-a vopsit părul blond şi a slăbit mai bine de 15 kilograme.

Noua înfăţişare o prinde foarte bine, iar apropiaţii solistei au rămas muţi de admiraţie.

La vârsta de 41 de ani, cu multă ambiţie şi sudoare, Nicola a ajuns la silueta ideală şi este hotărâtă să nu mai pună pe ea nici măcar un gram în plus: „Am făcut foarte multe sacrificii, dar a meritat efortul. Acum am un stil de viaţă sănătos şi nu numai că am slăbit, dar am şi un tonus mult mai bun. Nu merg la sală, dar fac jogging în fiecare dimineaţă şi de două ori pe săptămână merg la lecţii de dans. Dansul mi-a tonifiat musculatura şi mă ajută şi pe scenă, la concerte", a declarat Nicola, pentru Click!

Vedeta ţine un regim alimentar drastic, din care a eliminat toate „bombele calorice". În meniul ei zilnic se regăsesc alimente sănătoase, fructe, legume, carne la grătar şi lactate şi lipsesc cu desăvârşire prăjelile şi dulciurile.

De asemenea, solista a renunţat la gustările dintre mese şi la cinele luate târziu, în noapte.

Pelinel: «Nu mănânc deloc înainte de culcare!»

Până şi fostul top-model internaţional a avut probleme cu greutatea iar, de curând, a reuşit să scape de opt kilograme.

Valentina Pelinel a ţinut o dietă bazată pe fructe, legume, lactate degresate şi carne la grătar, iar acum se mândreşte, din nou, cu o talie de viespe: „Nu mai mănânc nimic cu patru ore înainte de culcare iar dulciurile nici nu mai ştiu ce gust au. Fac şi foarte mult sport, aerobic şi power-plate, iar acest program a devenit, pentru mine, un regim de viaţă", a declarat Pelinel, pentru Click!

Mai citeşte:Andreea Spătaru, cât mai ai de gând să slăbeşti?Mariah Carey s-a făcut imensăValentina Pelinel: «Grasă, arătam ca o purcică»Azi grase, mâine slabe! Aşa sunt vedetele!Surorile Roman au luat iar proporţii!Roxana Dobre, pusă la îngrăşat înainte să pozeze goală

Laura Olteanu ţine o dietă cu brânză de vaci

Vestita creatoare de modă a început un drastic regim de slăbit, cu ajutorul căruia se topesc 18 kilograme, în trei luni.

„În primele cinci zile mănânc doar brânză de vaci, următoarele cinci o combin cu legume proaspete, iar ulterior cu carne slabă la grătar. În prima săptămână am dat jos şase kilograme, după care e mai greu. Mi-am obligat şi soţul să ţină regim căci eu, dacă am alt fel de mâncare în frigider, nu pot să mă abţin şi mănânc tot felul de prostii", a povestit Laura Olteanu, pentru Click!

Ea a încercat să slăbească şi cu acupunctură însă, în cazul ei, metoda nu a avut rezultatele scontate.

Mai multe