Nicoleta Luciu aduce în România Circul Naţional din China

10 aprilie 2012 11:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Frumoasa brunetă şi-a propus ca anul acesta să le aducă bucureştenilor unul dintre cele mai grandioase circuri din lume, Circului National din China.

"Acum ceva timp am fost în Germania si am văzut spectacolul Circului Naţional din China şi vă mărturisesc, această reprezentaţie m-a transpus într-o altă lume, o lume de basm în cadrul căreia totul este posibil. Personajele din fantastic prind viaţă, iar acrobaţiile sunt atât de impresionante încât simţi că poţi să prinzi aripi. Acest spectacol te face să crezi că limitele nu există, că tot ceea ce este mai frumos se poate transforma într-o realitate pentru fiecare dintre noi şi, cred eu, că îţi dă puterea sa dărâmi barierele sociale şi sentimentale", povesteste artista.

Reprezentaţia pe care a văzut-o ea la maeştrii circului din China a avut un impact uriaş asupra brunetei, care spune că toate proiectele pe care le-a demarat de atunci se datorează ambiţiei pe care i-au insuflat-o circarii, scrie protvmagzin.ro.

"Nu pot spune decât că Circul Naţional din China m-a inspirat să îmi urmăresc şi să îmi îndeplinesc toate visele. Tocmai de aceea mi-am dorit atât de tare ca şi românii să aibă parte de această experienţă încât am luat legătura cu impresarul Christian Rätscher pentru a putea aduce acest sentiment şi în sufletele românilor. Visul mi s-a împlinit şi iată că vă invit pe toţi să veniţi în data de 1 mai 2012, începând cu orele 20.00, la Sala Palatului şi să vă convingeti că miracolele există cu adevărat", a adaugat Nicoleta Luciu.

Mai multe