Nicoleta Luciu şi-a dus tripleţii la primul tuns. Aceştia au plâns, au vomitat şi s-au zbătut încontinuu

21 mai 2013 15:47   Actualitate
Ultima actualizare:

Nicoleta Luciu este mamă a patru copii. Dacă Zsolt junior este deja mare şi nu îi mai ridică atâtea probleme, nu acelaşi lucru se poate spune despre tripleţii Kim, Kevin şi Karoly.

Zilele trecute, cei trei au fost la un coafor bucureştean special pentru copii unde au avut parte de primul tuns din viaţa lor. Kim, Kevin şi Karoly nu au stat deloc cuminţi, ci au făcut un adevărat spectacol, care a speriat-o până şi pe reporteriţa PRO TV care îi însoţea.

Micuţa Kim a început să vomite de cum a fost aşezată pe scaunul de tuns

Personalul salonului de înfrumuseţare a avut ceva de furcă cu cei trei, cu atât mai mult cu cât aceştia nu numai că au plâns de mama focului, dar au şi vomitat, din cauza răului de maşină şi a faptului că veniseră cu automobilul până la coafor.

Chiar dacă iniţial a stat cuminte, Karoly a început şi el să plângă

Nicoleta a fost însă foarte calmă, mulţumindu-se să privească spectacolul cu detaşare, savurând o cafea, în timp ce bonele micuţilor şi cele trei coafeze care se ocupau de tunsoarea lor se luptau din greu să calmeze spiritele.

În timp ce micuţii plângeau de mama focului, Nicoleta îşi savura liniştită cafeaua

Întrebată dacă nu îi este milă de plânsul copiilor ei, Nicoleta a răspuns pe acelaşi ton foarte relaxat. "De ce să îmi fie milă de ei că plâng. Sunt obişnuită cu asta. Pe Zsolt îl tundeam la fiecare trei luni şi în primul an numai aşa a fost, cu plâns", a spus aceasta.

Mai multe