Nicoleta Luciu, şocată de problemele cu acneea. Un medicament periculos o poate duce la sinucidere

18 martie 2014 16:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Avea o faţă perfectă până acum câteva luni. În prezent, Nicoleta Luciu se luptă cu o acnee rebelă şi încearcă diverse tratamente ca să scape de problemă. În ultimă instanţă, medicii i-au recomandat un medicament foarte puternic, care însă o poate afecta emoţional.

Nicoleta i-a spus Simonei Gherghe în emisiunea de la Antena 1 că deocamdată se concentrează pe leacuri băbeşti, care să-i îndepărteze acneea.

"E bine că mi-au apărut bubiţele doar pe partea dreaptă. Pe stânga mai puţin", a comentat Luciu, în timp ce-şi ştergea fondul de ten cu un şerveţel.

Fosta Miss România a spus că nu vrea să apeleze la un medicament despre care i-au vorbit medicii, de teama efectelor secundare. "Mi se pare că nu mai poţi avea copii după ce-l iei şi poţi să ajungi chiar la sinucidere. E foarte puternic", a mărturisit ea.

Simona Gherghe a aprobat-o, confirmând că acel medicament induce o stare depresivă celor care-l iau.

Nicoleta Luciu a vorbit cu reporterii Click! despre problemele cu tenul pe care le are, precizând că s-a îngrăşat 12 kilograme în ultima vreme.

Mai multe