Nicoleta Luciu: «Stau pe calmante, altfel nu se poate!»

30 mai 2014 23:02   Actualitate
Ultima actualizare:

A avut coastele fisurate şi de-abia se poate da jos din pat din cauza problemelor de la genunchi, dar Nicoleta Luciu nu vrea să lase ştacheta jos. Nici un preţ nu este prea mare atunci când vine vorba să-şi ajute partenerul din concurs.

Nicoleta ne-a vorbit despre cum decurge o zi din viaţa ei de când participă la "Dansez pentru tine", despre sprijinul pe care-l primeşte din partea celor dragi şi durerile care o sâcâie.

Cum te simţi pentru a doua oară la duel?

Ne-am obişnuit, vă daţi seama, ne impulsionează să fim şi mai buni, şi mai uniţi şi să muncim şi mai mult. Le mulţumim telespectatorilor că au fost alături de noi şi ne-au votat şi îi rugăm să facă la fel şi de această dată. Hainer merită o viaţă bună, o casă în care să trăiască lipsit de griji alături de părinţii şi de fratele lui.

Ce ţi se pare cel mai greu în săptămânile când te pregăteşti pentru duel?

Fiecare săptămână e grea, primele două zile, cel puţin, în care ne obişnuim cu noile stiluri de dans, sunt foarte dificile. Dar de asta am venit aici, să lupt până la capăt orice-ar fi.

Câte accidentări ai adunat până acum şi care sunt ele? Te rugăm să le enumeri şi să ne povesteşti despre fiecare câteva lucruri.

Mi-e imposibil să nu ratez vreuna! Am avut coastele fisurate pe partea stângă, acum le am pe dreapta, mă dor ambii genunchi - de-abia mă dau jos din pat - am dureri crunte, am stat pe calmante, că altfel nu se mai putea. Săptămâna trecută mi-am băgat chiar anestezic la coaste şi tot a fost o durere mare.

Cum te susţine familia?

Cu vorbe, cu emoţii, cu tot ce e nevoie.

Spune-ne cum decurge o zi cu antrenamente la "Dansez"?

La 06.00 începe programul acasă, mă joc cu copiii, le dau să mănânce, îi spăl, îi pregătesc pentru o nouă zi. La 11.00 plec la Buftea şi de aici nu mai am nici un reper orar: repetăm cât e ziua de lungă, oricât e nevoie, numai ca să iasă totul bine.

Nicoleta Luciu luptă pentru ca Attila Hainer să obțină o casă pentru părinții lui și un viitor mai bun pentru ei

Cele mai frumoase amintiri de la "Dansez" care sunt?

Rămânem cu amintiri plăcute după fiecare ediţie, când vedem cum evoluăm, primim laude şi ne bucurăm alături de apropiaţi.

Dar cele mai triste?

Când nu ne iese ceva...

Mai multe