Nicoleta şi Zsolt, nuntă şi botez cu 200 de invitaţi
În sfârşit! După şapte ani de relaţie şi patru copii, Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo se căsătoresc. Grandiosul eveniment va avea loc în acest weekend, iar pentru ca totul să iasă ca la carte afaceristul a scos din buzunar câteva zeci de mii de euro.
Şi-a dat seama că este femeia vieţii lui şi că o vrea lângă el pentru tot restul vieţii. Astfel, Zsolt Csergo (37 de ani) şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de soţie pe frumoasa Nicoleta Luciu (31 de ani), cea care i-a dăruit patru copii minunaţi şi cu care se iubeşte de peste şapte ani.
Zsolt a cerut-o de soţie pe Nicoleta în vacanţa de la Veneţia
„A fost extrem de romantic şi frumos. I-a dăruit inelul în luna februarie, atunci când au fost în vacanţă la Veneţia, împreună cu sora Nicoletei şi iubitul acesteia şi cu naşii din America ai lui Zsolt junior (4 ani). Nicoleta a fost foarte emoţionată şi chiar a plâns de bucurie. Formează un cuplu perfect, se iubesc mult, se înţeleg, se respectă. Acest pas era doar o chestiune de timp", a declarat pentru Click! un prieten al cuplului.
Marele eveniment va avea loc sâmbătă, la Miercurea Ciuc, oraşul natal al lui Zsolt. Cununia civilă va începe la ora 15.00, iar de la 17.00 îşi vor uni destinele în faţa lui Dumnezeu la Mănăstirea Fecioara Maria din Şumuleu, iar naşi le vor fi Peter L. Imre şi soţia sa, Marina.
După ceremonie va avea loc şi botezul tripleţilor Kim, Kevin şi Karoly (şase luni), apoi totul va culmina cu petrecerea de la restaurantul Hargita, unde cei peste 200 de invitaţi vor fi aşteptaţi cu băuturi fine şi mâncăruri alese.
În aceeaşi zi cu nunta va avea loc şi botezul tripleţilor
Din meniu nu va lipsi ficatul de gâscă şi alte preparate tradiţionale ungureşti, dar nici preparatele tradiţionale româneşti, cum ar fi sărmăluţele cu mămăliguţă. Zsolt a vrut tot ce-i mai bun şi mai frumos pentru viitoarea sa soţie, aşa că nu s-a uitat la bani atunci când a organizat evenimentul.
Acesta le va asigura cazare tuturor invitaţilor, la cel mai frumos hotel din oraş, preţul unui meniu se ridică la câteva sute de euro, iar decoraţiunile au costat şi ele destul de mult. Cu totul, nunta şi botezul a costat o mică avere, însă Zsolt nu regretă nici măcar un cent cheltuit.
Nicoleta şi Zsolt s-au cunoscut în 2005, iar de atunci formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. În 2008 a venit pe lume primul copil al cuplului, Zsolt junior.
Şi ele au spus «DA»!
Sorana Mohamad, ex-ASIA, se pregăteşte de măritiş. Frumoasa cântăreaţă are o relaţie de peste trei ani de cu Paul Moga, prietenul ei din copilărie, care i-a oferit de curând un inel de logodnă cu diamante.
Cei doi au programat nunta pentru luna iunie, iar locul în care se va ţine petrecerea este un salon foarte elegant din incinta Casei Presei Libere. Sorana a optat pentru o rochie de la Ellie Saab, din dantelă, a cărei valoare sare de două mii de euro.
Dana Rogoz este şi ea în culmea fericirii, căci a fost cerută în căsătorie de iubitul ei Radu Dragomir. Înainte de Paşte, cei doi îndrăgostiţi au plecat în Germania, de unde au cumpărat o rulotă, cu care au făcut un scurt traseu prin Europa până la întoarcerea acasă.
Cererea în căsătorie a avut loc în Praga şi, după cum a mărturisit Dana, a fost unul dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante momente din viaţa ei. Dana a ţinut să-şi anunţe fanii despre această veste pe blogul personal, danarogoz.ro, unde a postat o fotografie cu inelul primit în dar, pe care scrie "Oui".
Petrecerea lui Zsolt jr. a fost în acelaşi loc
În februarie 2009, tot la vârsta de cinci luni, băieţelul cel mare al cuplului a fost botezat la Miercurea-Ciuc. Creştinarea lui Zsolt jr. a avut loc la Mănăstirea Sfânta Fecioară Maria din Şumuleu, acelaşi lăcaş sfânt unde vor fi botezaţi şi tripleţii.
Petrecerea de atunci a fost organizată la luxosul restaurant „Hargita" din Miercurea-Ciuc, în prezenţa a peste 200 de invitaţi.
Citeşte şi:
Nicoleta Luciu se mărită sâmbătă! Va face cununia în aceeaşi zi cu botezul tripleţilor
Nicoleta Luciu: «Zsolt le-a cumpărat tripleţilor apartamente şi maşini»
Nicoleta Luciu îşi căleşte tripleţii: «La -20 de grade îi scoteam afară»
Nicoleta Luciu: «Zsolt îmi va vedea sânii peste o lună!»
Asta sigur ţi-a scăpat! Detaliul care îi umbreşte frumuseţea Nicoletei Luciu - FOTO