Niculescu ţine cură de slăbire
Dacă pe teren jocul lor arată din ce în ce mai rău, fundul prăpastiei fiind atins cu Galatasaray, Niculescu şi compania speră să arate bine măcar din punct de vedere fizic.
Tocmai de aceea, "Clau-gol", în tentativa de a reveni la forma de altădată, care l-a şi făcut golgheterul campionatului în 2007, s-a pus pe slăbit.
Atacantul de 33 de ani a ţinut regim, a tras din greu la antrenamente, a şi evoluat mai mult de când cu absenţa îndelungată a lui Niculae, şi a reuşit să "dea jos" trei kilograme.
Claudiu s-a cântărit săptămâna trecută, înaintea meciului cu Iaşi, şi a părut mulţumit de noua sa greutate, undeva pe la 80 de kilograme.
Totuşi, Niculescu va continua cu dieta până va reveni la un tonus fizic mulţumitor. "Vârful" roş-albilor a fost ambiţionat şi de comentariile răutăcioase venite din tribună la partida de joi, cu Galata, când, pe un stadion aproape pustiu, cineva i-a strigat: "Claudiu, semeni cu ursul care coboară în Braşov!".
Amenda e 1.000 de euro pe kilogram
Regulamentul de ordine interioară al lui Dinamo nu este deloc îngăduitor cu jucătorii care nu au grijă de forma lor fizică.
Sancţiunile fixate de stafful tehnic împreună cu şefii merg până la amenzi şi de 1.000 de euro pentru fiecare kilogram în plus, regulă care se aplică de obicei la revenirea din vacanţe.
Unul dintre jucătorii roş-albilor care tinde să se îngraşe în perioadele fără competiţie e Adrian Cristea.