Nikita s-a săturat de hairstilişti: «Mă rad în cap, în direct la televizor»
Economiseşte bani, se apără şi de căldură! Cam acestea ar fi cele două motive pentru care Nikita s-a hotărât să se tundă "la zero".
Potrivit site-ului stl.ro, bătăuşa din Piaţa Romană are nevoie de un nou look, iar cum specialiştii în păr s-au dovedit a fi incapabili să-i găsească o coafură care să i se potrivească, aceasta susţine că se va rade în cap.
“Mă rad în cap. Nu mai pot. Tot timpul probleme. Ba că aia, ba că ailaltă. Îţi toarnă ăştia tot felul de prostii în păr, se învârt pe lângă tine până ameţeşti, te îmbrobodesc din vorbe, îţi iau teancul de bani şi când ajungi acasă crapă oglinda“, a declarat Nikita.
Artista spune că această idee i-a venit în timp ce se plimba prin oraş şi îi era foarte cald.
“Căldurile astea m-au terminat. Cum ai ieşit din casă, te încingi imediat şi te iau toate apele. După o jumătate de oră de mers prin oraş orice ţi-ai face la păr, el o sa arate de parcă nu te-ai spalat de o săptămână. Mai bine fără“, mărturiseşte Nikita.
Cântăreaţa susţine că vrea ca "marele eveniment al rasului" să fie transmis la televizor.
“Dacă vrea cineva să mă vadă cum mă rad în cap, în direct la televizor, atunci să mă caute!“.
Nikita, la un pas să fie luată la bătaie de ţigani - VIDEO