Ninsoare şi ger de săptămâna viitoare

13 decembrie 2009 6:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Chiar de ieri s-au simţit primele semne: temperaturi în scădere şi fulguieli în diverse zone ale ţării. Pentru astăzi, temperaturile minime prognozate de ANM sunt cuprinse între -9 şi -1 grad, mai scăzute în depresiuni.

Temperaturi sub 00C

Începând de marţi şi, cel mai probabil, de miercuri se vor înregistra ninsori în sud, aduse de un ciclon mediteraneean, la început în Banat şi în Oltenia, apoi şi în Muntenia, în Dobrogea şi în sudul Moldovei, unde şi vântul va fi mai puternic. Treptat, ninsorile vor cuprinde aproape toată ţara", prognozează Dumitru Baltă.

Spre sfârşitul săptămânii, chiar dacă vor fi ninsori din ce în ce mai puţine, temperaturile vor scădea atât de mult încât nici în timpul zilei nu se vor mai înregistra valori pozitive decât izolat, pe litoral şi în Lunca Dunării.

Vor fi zile de iarnă adevărată mai ales în sudul ţării, unde gerul îşi va face simţită prezenţa. La sfârşitul săptămânii viitoare, începând de vineri, în depresiuni, temperaturile vor coborî sub -12 şi chiar -14 grade Celsius.

Mai multe