Nivel de alertă teroristă "grav" în Marea Britanie din cauza unui posibil atentat

23 ianuarie 2010 0:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Această măsură intervine cu câteva zile înainte de două importante întâlniri internaţionale care urmează să aibă loc la Londra, una consacrată situaţiei din Yemen /miercuri/ şi alta celei din Afganistan /joi/.

Nivelul "gravă" este al patrulea din cele cinci paliere de alertă care au fost făcute publice în 2006, la un an după atentatele din 7 iulie 2005 împotriva transporturilor în comun în Londra, în care 56 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Primul nivel - "slab" - arată că un atentat terorist este improbabil, "moderat" - "posibil, dar puţin probabil", "important" - "este foarte posibil", "grav" - un atentat este "foarte probabil", iar "critic" - atacul este iminent.

"Centrul de analiză comun asupra terorismului /JTAC/ trece constant în revistă nivelul de alertă şi îşi bazează judecata pe un mare număr de factori, între care intenţiile şi capacităţile organizaţiilor teroriste internaţionale în Marea Britanie şi în străinătate", a explicat ministrul de interne Alan Johnson, subliniind că "nu există nicio informaţie care să sugereze iminenţa unui atentat".

Nivelul de alertă fusese coborât în 20 iulie 2009 de la "grav" la "important".

Nivelul "critic" a fost decretat pentru ultima oară în 30 iunie 2007 de autorităţile britanice după atacul ratat împotriva aeroportului din Glasgow /Scoţia/, dar apoi a scăzut la "grav" după patru zile.

Decizia de a ridica sau coborî nivelul de alertă este luată de JTAC, creat în iunie 2003, care reuneşte serviciile de securitate şi de informaţii şi poliţia, notează Agerpres.

Citeşte şi:

Mai multe