Noi imagini cu avionul cuprins de flăcări sâmbătă, la Moscova
Numai o minune a făcut ca incidentul aviatic de sâmbătă de la Moscova să nu se transforme într-o tragedie de proporţii. Avionul Tupolev 204, care poate transporta 210 oameni, se întorcea din Cehia avându-i la bord doar pe cei opt membri ai echipajului.
Imagini incredibile au fost surprinse de martorii incidentului aviatic petrecut sâmbătă pe aeroportul Vnukovo de lângă Moscova. Resturi de fuselaj care loveau în plin maşinile care circulau pe autostrada din apropiere, oameni răniţi întinşi pe jos, trafic rutier şi aerian date peste cap.
"Avionul a aterizat corect, dar, dintr-un motiv nedeterminat încă, nu a putut să se oprească pe pistă", a declarat pentru un post de televiziune Aleksandr Neradko, directorul Agenţiei Federale ruse pentru Transport Aerian.
Numărul limitat de victime, cinci, se explică doar prin faptul că avionul, cu o capacitate de 210 locuri, era gol, la bord aflându-se doar opt membri ai echipajului care se întorceau în ţară după un zbor în Cehia.
Într-o înregistrare video realizată cu ajutorul unui telefon mobil, postată pe Internet, se pot vedea bucăţi mari din aeronavă intrând pe autostradă şi lovind maşini care se deplasează cu viteză, obligând şoferii să oprească. Avionul s-a rupt în trei şi a provocat închiderea autostrăzii Kiev şi Aeroportului Vnukovo - al treilea cel mai important aeroport din capitala Rusiei, Moscova.
O sursă din domeniul securităţii a declarat că anchetatorii au îndepărtat ipotezele unor condiţii meteorologice dificile şi ale unei erori de pilotare, problemele tehnice ale avionului de tip Tu-204 fiind considerate cauza cea mai probabilă.
A cincea victimă, însoţitoarea de zbor Tatiana Penkina, a murit duminică din cauza rănilor.