Nord-coreenii dau bilete la CM de fotbal suporterilor din... China

21 mai 2010 7:01   Actualitate
Ultima actualizare:

Conducătorii Republicii Nord-Coreene au găsit o modalitate inedită de a găsi suporteri pentru echipa de fotbal a acestei ţări din care se pleacă foarte greu peste graniţă. Ei au oferit o mie de bilete la CM din Africa de Sud unor artişti chinezi...

Misiunea acestor suporteri de împrumut este să încurajeze naţionala asiatică în meciurile pe care aceasta le va susţine cu Brazilia, Portugalia şi Cote d'Ivoire. Alegerea fanilor nu a fost întâmplătoare Coree de Nord având legături strânse cu China, în timpul războiului din anii 50 mulţi chinezi luptând acolo. Chiar şi presa din ţara a cărui populaţie a trecut cu mult peste un miliard de locuitori a anunţat că-şi va susţine de la distanţă vecinii. "Pasiunea Armatei Voluntarilor există încă în inimile noastre. Noi trebuie să susţinem Coreea de Nord la Cupa Mondială de fotbal", a scris un editorialist în "Oriental Sports Daily".

Naţionala RPD Coreeană a părăsit ţara în 8 mai, fiind salutată la aeroport de o mulţime de fani dotaţi cu steaguri. Ea a pierdut (0-1) sîmbăta trecută, în Elveţia, de Paraguay, urmând a mai susţine meciuri cu Grecia (25 mai, la Pireu), Congo (29 mai, la Geneva) şi Nigeria (4 sau 6 iunie).

Mai multe